O gospodărie din comuna Vama a fost mistuită de flăcări, ieri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit pornit de la un cablu electric defect.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în jurul orei 9:50, la fața locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detașamentului de pompieri de la Câmpulung Moldovenesc, sprijiniți de voluntarii serviciului pentru situații de urgență al comunei Vama, care au intervenit cu încă o autospecială și o motopompă.
La fața locului, mare parte din gospodărie era deja cuprinsă de flăcări, iar incendiul a fost stins în aproximativ o oră.
„Au ars mansarda și acoperișul casei de locuit, atelierul de tâmplărie, o mașină de prelucrat lemn (abric), o moară pe valțuri, precum și scule de tâmplărie. De asemenea, s-au degradat obiectele de mobilier, aparatul de sudură și plafoanele camerelor”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Ioana Istrati, precizând că pompierii au salvat parterul casei, restul de anexe, reușind să oprească propagarea incendiului la locuințele învecinate.