Un sarcofag faraonic, datând din perioada celei de-a 21-a dinastii egiptene (1081 – 931 înaintea erei noastre), a fost restituit Egiptului de către SUA, la 125 de ani după ce a fost scos ilegal din țară, a anunțat Zahi Hawass, șeful Departamentului pentru antichități egiptene, informează AFP.
Zahi Hawass, care a însoțit sarcofagul pe drumul de întoarcere din Statele Unite ale Americii, a declarat jurnaliștilor prezenți la Cairo că negocierile pentru retrocedarea acestuia au durat un an și jumătate.
„Sarcofagul datează din timpul celei de-a 21-a dinastii, o epocă din care deținem destul de puține vestigii”, a declarat Zahi Hawass.
Sarcofagul din lemn și decorat cu texte religioase și imagini rituale concepute pentru a-l ajuta pe defunct – un bărbat denumit Emus – în călătoria lui după moarte a fost remis lui Zahi Hawass în cursul unei ceremonii ce a fost organizată miercuri, de National Geographic Society din Washington.
Sarcofagul va reprezenta piesa centrală a unei expoziții ce va fi vernisată pe 7 aprilie la Muzeul egiptean din Cairo.
Egiptul a solicitat oficial Statelor Unite ale Americii, în 2009, retrocedarea acestui sarcofag.
Serviciul american pentru imigrație și vamă a confiscat sarcofagul, la Miami, de la un comerciant spaniol care încerca să îl vândă, dar care nu avea niciun document care să ateste proveniența lui.
Potrivit autorităților egiptene, sarcofagul a fost scos în mod ilegal din Egipt în anul 1884.
Zahi Hawass a declarat că a recuperat deja 31.000 de obiecte arheologice din străinătate de când a fost numit în fruntea Departamentului pentru antichități egiptene, în 2002.