La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-a deschis sâmbătă Salonul anual 2006 al filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În lipsa albului imaculat al zăpezii specific anotimpului hibernal, a dominării unui cenușiu devitalizant oferit de arborii desfrunziți și neîmbrăcați cu glazura argintie a chiciurii strălucitoare, avem parte, în acest anotimp androgin, de un experiment vizual, care radiografiază întregul corp plastic autohton. Sfârșit de an și moment de bilanț, când, alături de „colinde, colinde…”, putem spune, așa cum a sugerat „criticul de serviciu” al manifestării, Valentin Ciucă, participant în aceste zile și la alte asemenea manifestări evaluatoare (de la Bârlad, Bacău și Iași), „saloane, saloane…”. Subliniind faptul că expoziția din acest an înregistrează un număr mai mare de autori (35, spre deosebire de anul precedent, când au fost 27 de participanți), Gabrel Baban, președintele filialei sucevene, a făcut precizarea că numărul mare de artiști expozanți și spațiul aflat la dispoziție au impus prezența fiecăruia cu câte o singură lucrare. Cu siguranță o alegere dificilă pentru fiecare membru al breslei artistice locale, întrucât lucrarea, considerată ca fiind reprezentativă, se supune, în contextul evaluării comparative, exercițiului intelectual al criticii și aprecierii publicului. Prezentarea salonului de către Valentin Ciucă, al cărui discurs a stat sub genericul clasicului care spunea că „lumea poate fi salvată prin frumusețe”, a evidențiat două caracteristici ale manifestării: normalitatea și democrația. „Un salon al normalității”, cum a spus criticul ieșean (care ne-a împărtășit satisfacția că monumentalul album „Un secol de arte frumoase în Bucovina” va fi propus, așa cum a precizat cu câteva zile în urmă, la salonul de la Iași, acad. Răzvan Theodorescu, pentru Premiul Academiei Române), „în condițiile în care normalitatea a devenit o excepție și nu o regulă”, și „un salon pe deplin democratic”, în sensul că participarea a fost echitabilă, fiecare artist prezentându-se cu câte o singură lucrare. Un discurs compact și argumentat, care a vizat fiecare artist expozant, în care s-au semnalat diversitatea tematică, de tehnici și de stiluri, „vocalitatea gamelor cromatice”, „stratificarea generațiilor”, particularitățile și afinitățile creatorilor, „schimbările incitante de registru” la cei care au încercat „altceva”, „resuscitările și recuperările” din sânul breslei artistice sucevene. Un salon încheiat cu urările de întâmpinare a noului an, în care, în cadrul Uniunii Europene, vom încerca să dăinuim și prin ceea ce Valentin Ciucă a numit „dimensiunea inerțială a tradiției”.
