Un sucevean de etnie rromă, cu mulți copii și probleme de sănătate, va primi un ajutor financiar de 1.000 de EURO, din partea unui bucovinean stabilit în Austria înainte de 1989. Donația va fi făcută de Valerian Comoroșan, care a fost decorat cu Ordinul Steaua României, în grad de ofițer. Petru Știrbu, director în Consiliul Județean, a declarat că pe adresa instituției sosise o adresă de la Ambasada României la Viena, prin care se solicita sprijin în depistarea unui nevoiaș, pe care Valerian Comoroșan este dispus să-l ajute cu 1.000 de EURO. El a spus că în urma analizării dosarelor existente la Consiliul Județean, banii vor ajunge astăzi la Viorel I. Zlotariu, din Pătrăuți, care are 16 copii și necesită dializă de două ori pe zi. „Apreciem gestul domnului Comoroșan de a dona bani unei familii necăjite. Trebuie să remarcăm în acest caz și colaborarea foarte bună cu domnul Radu Brătieni Alexandru, consilier la Ambasada României la Viena, unde ambasador este domnul Andrei Corbea Hoisie”, a declarat Știrbu.