MAE

Un român decedat și alți doi răniți, în urma unui accident rutier în Austria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, duminică, că un român a decedat, iar alți doi, printre care și un minor, sunt răniți, în urma unui accident rutier produs în apropierea orașului Sankt Polten, la vest de Viena, Austria.
„Ambasada României la Viena are în atenție accidentul rutier produs în apropierea orașului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Conform datelor preliminare obținute, un cetățean român a decedat, iar alți doi, printre care și un minor, au suferit răni grave și au fost transportați la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunicat de presă al MAE remis MEDIAFAX.
Ministerul mai precizează că membrii familiei au fost anunțați în legătură cu accidentul care a avut loc în Austria.

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina