Oferte piperate

Un Revelion în Bucovina, mai scump decât unul în străinătate



Revelioanele in preajma manastirilor bucovinene sunt la mare pret
Revelioanele in preajma manastirilor bucovinene sunt la mare pret

– Prețurile practicate de pensiunile și hotelurile din județ pentru sejururile de revelion sunt și în acest an foarte piperate, depășind ca preț mult din ofertele externe
– Chiar și în aceste condiții, unitățile hoteliere din Bucovina nu se pot plânge de lipsă de clienți, multe dintre ele având deja toate locurile ocupate
Petrecerea revelionului la un hotel sau o pensiune din Bucovina este mai costisitoare decât o petrecere de revelion în străinătate. La fel ca și în anii precedenți, la o pensiune din Bucovina, în preajma momentului trecerii dintre ani, prețurile sunt foarte piperate, fiecare zi petrecută la o pensiune din zonă costând cel puțin 150 de lei noi, deși în acest preț este inclusă doar cazarea și micul dejun. În aceste condiții, la o pensiune de trei margarete, pentru un sejur de revelion (care cuprinde 5 nopți de cazare, pensiune completă și masă festivă în noaptea de trecere dintre ani), prețurile pleacă de la 850 de lei noi, dar trec lejer de 1000 de lei noi în majoritatea cazurilor. La un hotel de două stele din Vatra Dornei, un sejur de patru zile, cu pensiune completă, masă festivă de revelion și carnaval, costă 760 de lei noi, în timp ce la hotelurile de trei stele prețurile trec de 1100 de lei noi. La o pensiune de trei margarete din Gura Humorului, un sejur de patru zile cu pensiune costă 250 de euro. Și în celelalte zone ale țării prețurile sunt la fel de piperate, la Predeal de exemplu „scorurile” fiind de-a dreptul amețitoare. De exemplu, închirierea pentru o noapte a unei vile de patru stele (cu o capacitate de opt locuri), costă nu mai puțin de 500 de euro, condiția fiind însă ca unitatea să fie închiriată pentru minimum 5 nopți. La o vilă de două stele din aceeași zonă, un sejur de patru nopți de revelion costă 1150 de lei noi. Prețuri mai accesibile practică pensiunile din Maramureș, un sejur de patru nopți, fără pensiune completă însă, costând doar 450 de lei noi.
– 200 de euro, un revelion decent în străinătate
În acest an, un revelion în afara granițelor (Grecia, Turcia, Bulgaria), poate fi petrecut în condiții decente cu doar 200 de euro, în acest preț fiind inclusă cazarea, masa și transportul. „În acest an avem foarte multe oferte pentru extern, la prețuri foarte avantajoase. Din această cauză, mulți suceveni încep să fie tentați de petrecerea sărbătorilor de iarnă peste granițe. Din nou patronii pensiunilor și hotelurilor din Bucovina, și din țară în general, au cam exagerat cu prețurile”, ne-a declarat Feodor Roman, administratorul agenției Iakius Turism. De exemplu, un revelion la un hotel de patru stele în Bulgaria, care cuprinde 3 nopți de cazare, pensiune completă și cină festivă, costă 228 de euro, în timp ce la hotelurile de trei stele prețurile se cifrează la doar 200 de euro. În Grecia, o „escapadă” de 5 zile costă puțin peste 200 de euro, în timp ce un revelion în Austria, fără transport inclus, ajunge la 250 de euro. „Dacă prețurile sunt comparabile, și în unele cazuri mai mici decât la noi, condițiile nu se compară, calitatea superioară a hotelurilor din străinătate fiind net superioară. În general, pe extern se caută destinațiile în care se poate schia”, ne-a declarat Cristina Pătrașcu, reprezentat al agenției de turism Best Travel Bucovina.
Pensiunile din Bucovina sunt deja ocupate
În ciuda prețurilor mari, sucevenii continuă să prefere un revelion pe lângă casă, mare parte din pensiunile din Bucovina fiind deja rezervate pentru perioada sărbătorilor. „Pentru unitățile din zona noastră, ofertele au apărut de la începutul lunii octombrie. Odată cu ele au început să vină și clienții, mare parte din ele fiind deja rezervate. O parte din pensiuni și-au fidelizat oaspeții, rezervându-le locuri încă din vară”, ne-a declarat Cristina Pătrașcu, reprezentat al agenției de turism Best Travel Bucovina, precizând că mulți dintre clienți sunt și din alte zone ale țării, în special din capitală. Totuși, locuri încă se mai pot găsi, condiția fiind însă ca doritorii să se grăbească.



Recomandări

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale. Mai are nevoie de 9.000 de euro

Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale
Asociația „Bucovina Civică” vrea să ducă la mare 80 de copii fără posibilități materiale

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii
Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii
Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii