Un politician a stârnit ilaritate în Franța, vorbind despre „amprente genitale”



La două săptămâni după celebrul „lapsus” al eurodeputatei Rachida Dati, a venit rândul ministrului de Interne din Franța, Brice Hortefeux, să comită o gafă, folosind în cadrul unei emisiuni de televiziune expresia „amprente genitale” în loc de „amprente digitale”, informează lefigaro.fr.
Invitat duminică seară în cadrul emisiunii „Grand Jury”, difuzată pe postul RTL-Le Figaro-LCI, ministrul de Interne francez a fost rugat de reporteri să se pronunțe în chestiunea „fișierelor” etnice (baze de date etnice, vizând romii).
„Există două tipuri majore de fișiere: fișierul amprentelor genitale și fișierul amprentelor genetice”, a declarat Brice Hortefeux, dorind să se refere, de fapt, la „amprentele digitale”.
Înregistrarea video a acestei gafe, postată pe site-urile YouTube și Dailymotion, este deja un mare succes în rândul internauților francezi.
La rândul ei, Rachida Dati, fost ministru al Justiției în Franța, a confundat, la sfârșitul lunii septembrie, „inflația” (inflation) cu „felația” (fellation), spunând ulterior că a comis această greșeală deoarece a vorbit „puțin prea repede”.