În cadrul unei manifestări cu genericul „Un poet bucovinean între doi mari poeți de neam”, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) -Ținutul Bucovina și-a propus să-l omagieze, la data de 13 ianuarie (cînd ar fi împlinit vîrsta de 70 de ani) pe poetul, eseistul, traducătorul și editorul Ștefan Tcaciuc, regretatul președinte al UUR. Manifestarea, care se va desfășura începînd cu ora 16,00 în sala multifuncțională din sediul formațiunii (situat pe str. Mihai Viteazul nr.27), sală în care a fost inaugurată recent Galeria „Taras Șevcenko”, va consta într-un moment literar – artistic la realizarea căruia își vor da concursul grupul vocal „Soacrele”, solistul Mihai Cobziuc și un grup de recitatori și interpreți din comuna Negostina. Un stand de carte care va etala volumele semnate sau editate sub coordonarea lui Ștefan Tcaciuc (între care volumul său de debut din anul 1971 „Cer despicat” și cea de-a doua carte, „Surîsul lumii”, cu dedicațiile scrise pentru părinții săi) și cîteva lucrări de grafică realizate de Ioan Bodnar, președintele UUR-Ținutul Bucovina (cu subiecte preluate din picturile lui Taras Șevcenko însoțite de versurile Cobzarului ucrainean) și Anghel-Vasile Siminiuc (inspirate din lirica eminesciană) vor întregi cadrul și vor sublinia genericul manifestării. Așa cum ne-a spus președintele Ioan Bodnar „alăturarea numelui lui Ștefan Tcaciuc celor doi mari poeți ai neamului românesc și ucrainean nu trebuie privită în termeni comparativi”. „Nu alăturăm aceste nume spre a le situa pe aceeași scară valorică, dar Ștefan Tcaciuc, ca poet bucovinean și ca român de etnie ucraineană, a creat atît sub semnul lui Eminescu, cît și al lui Șevcenko”.