Pericol

Un panou publicitar s-a prăbușit peste o femeie și nepotul său, într-un parc din oraș



Panoul publicitar s-a desprins din zona acoperișului magazinului și s-a prăbușit peste femeie și nepotul ei
Panoul publicitar s-a desprins din zona acoperișului magazinului și s-a prăbușit peste femeie și nepotul ei

O femeie de 57 de ani din Suceava și nepoțelul ei de doar 2 ani au ajuns la spital, după ce un panou publicitar s-a prăbușit peste ei, în timp ce se aflau în parc. Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 15.45, în timp ce femeia se afla pe o bancă din parcul ”La 3 Bărboși”, ținându-l în brațe pe nepoțelul său. Cei doi au fost loviți de un panou publicitar desprins din acoperișul magazinului din parc. Cele două victime au fost transportate de echipajul unei ambulanțe la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde femeia a refuzat efectuarea unor investigații suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic clar. Medicii l-au diagnosticat pe copilul în vârstă de 2 ani cu un traumatism cranian minor și cred că cei doi au fost norocoși să scape doar cu câteva lovituri minore. Femeia le-a declarat polițiștilor că nu intenționează să depună plângere penală împotriva reprezentanților magazinului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de cercetare penală, privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.



Recomandări