Un om pe niște scări

Este destul de riscant în zilele noastre să mai scrii laudativ despre cineva. Habar n-aveam cine este Landis, însă isprava sa din Turul Franței mi l-a adus în atenție prin intermediul unor rânduri înflăcărate ale unor confrați care nu împrăștie cu vorbele. Iar acum americanul este apăsat de rezultatele testelor antidoping, performanța sa și aprecierile elogioase se pierd în derizoriu. Cât despre „uraganul Gatlin”, recordmanul la 100 de metri, se pare că greu va mai smulge vreun record din rădăcini, vehiculându-se o suspendare pe viață în ceea ce-l privește. La atâtea răsturnări de situații, lesne ajungi în situația de a-ți mușca degetele cu care, pentru a face o metafora, ai ținut condeiul. Ce bine că în fotbalul nostru nu avem cui ridica statui, în afara celor care există la propriu încă de prin deceniile șapte sau opt. Iar prin fotbalul mondial trebuie să măsori de nenumarate ori pentru a tăia o dată. Eu m-am fript cu Ronaldinho, pe care îl vedeam, laolaltă cu alte vedete ale Braziliei, printre protagoniști. În imaginația mea, i-am asemuit pe ceilalți competitori cu niște bieți clăcași pe moșia boierilor. Acum Dințosul e ocupat să-și dea în judecată franțuzoaica. Adică spulberă și iluzoria scuză că ar fi fost subjugat de o femeie, deși pe alții tocmai asta îi impulsionează. Apoi a mai fost și Zidane, altul căruia i-au murit subit lăudătorii. Vorba premonitorie a unui scriitor la ziar, te complici elogiindu-l pe Zidane! Dezamăgirile sunt încă mai crude dacă ne raportăm la social. Recentele dezvăluiri ale informatorilor din presă au pus personaje precum Carol Sebastian sau Hossu-Longin într-o lumină neagră până la strălucire, cum ar spune cineva. O surpriză neașteptată și greu digerabilă pentru mulți, poate chiar și pentru familie. Fiecare judecăm în felul nostru, avem capacitate diferită de a empatiza, suprapunem propriile scări valorice peste un om și îl prețuim în consecință. Poate ar fi bine să criticăm în permanență, să fim nihiliști. În felul ăsta e greu să ne mai dezamăgească cineva.