Un oier pentru un secretar UTC

De câteva săptămâni se tot vorbește de Legea lustrației și cu siguranță că se va mai vorbi, până și după ce va fi adoptată de Camera Deputaților. Această lege nu reprezintă altceva decât ideile punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Acel punct al proclamației adoptate în orașul în care s-a născut libertatea noastră spunea că, timp de 10 ani, liderii fostului PCR trebuiau să stea deoparte de viața publică. Dacă s-ar fi adoptat atunci acel punct, partidele înființate după 1990 ar fi pornit cu șanse egale. Foștii lideri comuniști, care beneficiau de o anumită experiență politică (chiar dacă era dobândită în rândurile PCR), nu mai puteau să tragă după ei partide nou înființate, nu mai puteau să pună în slujba acestora logistica fostului PCR, nu mai puteau să manevreze masele, ale căror nevoi și dureri le știau atât de bine dinainte de 1989. Atunci, la acea vreme, o astfel de lege își avea rostul. Astăzi, majoritatea liderilor comuniști sînt tot în posturi înalte, în funcții bine plătite sau controlează firme prospere. Sunt în pragul pensionării, iar dacă îi dai acum la o parte din viața publică, nu prea îi afectează. Material, cel puțin. Din acest punct de vedere, o astfel de lege este cel puțin tardivă acum, dacă nu inutilă. Dacă privim, însă, din altă perspectivă, aceea că Legea lustrației este o mică reparație morală (chiar dacă vine extrem de târziu) pentru victimele comunismului, atunci îi găsim rostul. Dar haideți să ne amintim pentru ce și-au dat viața mii de tineri în 1989. Pentru libertate, pentru egalitate. Pentru dorința de a avea o viață în care fiecare să pornească cu șanse egale. Pentru a nu mai fi promovat sau retrogradat în funcție de dosar, în funcție de origini (sănătoase sau nesănătoase, după cum erau numite), ci doar după capacitățile și pregătirea fiecăruia. Actuala lege face, însă, o serie de discriminări care aduc cu cele menționate mai anterior. Aș lua aici exemplul ministrului de Externe Mihai Răzvan Ungureanu. S-a tot vorbit despre el, despre faptul că, după prevederile Legii lustrației, în actuala formă, Mihai Răzvan Ungureanu ar intra în categoria „lustraților”. Și asta, pentru că tânărul ministru de Externe ar fi deținut nu mai știu ce înaltă funcție în UTC, în vremea liceului. În 1989, la Revoluție, aveam 20 de ani. Nu știu cum erau organizate structurile PCR, la nivel local sau central, nu știu cum se făceau promovările, dar știu că după ce împlineai 14 ani erai făcut utecist. Apoi, cel mai bun din clasă, sau unul dintre cei mai buni, era ales de către colegi secretar UTC pe clasă. Cel mai bun însemna unul cu note foarte bune, disciplinat, inteligent, capabil să poarte o discuție liberă, fără mari emoții sau stres. Cel mai bun din liceu era desemnat secretar UTC pe liceu, și tot așa, până la nivel central. Credeți că-i băga cineva în seamă pe elevii secretari UTC? Credeți că-i punea cineva să-și dea cu părerea despre politica PCR sau despre programul multilateral de dezvoltare și înaintare a României spre comunism? Aș. Erau chemați la diverse întâlniri naționale tocmai pentru ca partidul să arate câtă bază pune pe tineret, și în alte locuri decât pe marile șantiere ale țării. După liceu, din câte am înțeles, Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a înscris în PCR. Și atunci, care este vina lui? Că învăța bine? Că era și este băiat deștept? Că vorbește fluent engleza, franceza și germana? Nu, nici una. Vina lui e aceea că este înconjurat de politicieni cărora le este lene să se gândească la detalii. Este imposibil să împărțim liderii comuniști, în răi și buni (și din aceștia din urmă au fost destui, chiar aici în județ și chiar la nivel de prim secretari), dar haideți domnilor politicieni, faceți un efort și separați clica comunistă de grupul de copii pe care vreți să-l puneți la zid. Pentru că, „marii” uteciști din vremea liceului nu erau decât niște copii, cărora, după cum am spus, li se dădea importanță doar pentru o bună imagine. Prevederile extreme ale Legii lustrației seamănă cu petele de la dosar din vremea comuniștilor. Iar dacă aceste prevederi rămân, ne întoarcem, dintr-un anumit punct de vedere, acolo unde eram acum 17 ani. Eliminăm valorile pentru că au un trecut „pătat”. Și promovăm în locul lor foști oieri, prea proști să fie băgați în seamă în vremea liceului (dacă l-au făcut), dar aflați acum în centrul atenției, deoarece pământurile pe care își pășteau oile odinioară au devenit zone urbane și i-au umplut de bani.