Un ocean de frumusețe numit Europa

Noaptea, chiar și noaptea Anului Nou, vine foarte târziu la Amsterdam. Pe la ora 8 și jumătate seara e încă lumină în timpul iernii, iar vara soarele strălucește cu putere după ora 22. Vecinătatea aurorei boreale marchează cu multă lumină acest oraș fabulos.
Unul dintre momentele cele mai frumoase cu care se încheie anul la Amsterdam este Concertul pentru copiii străzii. Cartierul care găzduiește acest eveniment este Joordan (dar numele nu are nicio legătură cu numele râului Iordan, ci în traducere înseamnă Grădina), aici fiind reședința tuturor artiștilor din capitala olandeză a artelor, a grachturilor (canalelor) și a florilor.
Concertul este susținut de maeștrii orchestrelor simfonice olandeze de primă mână, reuniți sub genericul Nederlands Blazers Ensemble, grup condus de celebrul oboist Bart Schneemann. Sunt circa cincizeci de concerte pe care grupul le susține anual, iar în fiecare trimestru al anului câte două turnee în străinătate. Specificul concertelor variază pe o scară foarte largă, de la preclasic la contemporan, iar îndrăzneala grupului merge până acolo încât îi așează alături de maeștri pe copiii începători ce promit că vor evolua. Așa am ascultat un concert pe muzica unui puști de care nu auzise nimeni, care la doar 7 ani a urcat pe scenă cu o vioară cât el de mare și a interpretat alături de interpreți olandezi celebri propriul concert pentru vioară și orchestră. Parcă fără să respire, spectatorii privesc și ascultă această muzică nouă și proaspătă, într-atât sunt de vrăjiți de minunăția auzită. Perfecțiunea compoziției, arta interpretativă de virtuozitate, calitatea best a acompagnamentului, totul este desăvârșit în cadrul acestui spectacol.
Îmi dau seama încă o dată că, adesea, din dorința de a conserva valorile deja legitimate și intrate în uz, din lenea de a ne depăși limitele sau dintr-un academism păgubos, excesiv de dogmatic și canonic, suntem tentați să privim cu prea multă îndoială talentele tinere, precoce. Europa high-life a făcut o fixație pe câțiva compozitori, artiști plastici și scriitori cărora li s-a consacrat o vizibilitate cvasi-exclusivistă în cadrul evenimentelor de tradiție (cum ar fi, bunăoară Concertul de Anul Nou de la Viena), deși Europa Culturală – ca să-i consacru aici un corpus de referință – beneficiază de mult mai multe nume de valoare autentică. Așa cum literatura luată ca un tot este, după Northorp Frye, o mitologie deplasată, așa pot adăuga faptul că marea muzică este unificarea și integrarea experienței arhetipale a unui Tot extrapolat în Toate și livrat experienței umane prin intermediul esteticii.
Distanța de la un nume consacrat ca Johann Sebastian Bach, bunăoară, și până la numele unui copil genialoid, este de nemăsurat. Însă putem observa că principiul care se poartă astăzi în Uniunea Europeană, și anume acela al cultivării diversității, este generator de mari revelații. Epoca aceasta, când Zidul Berlinului s-a prăbușit, iar Estul revine în Europa mamă printr-o imensă revărsare de umanitate încărcată de culturi cu rol polenizator, este o epocă a marilor creații, a marilor inovații, a marilor descoperiri și hibridizări. Plaja culturilor mici care întinerește sângele albastru al unei Europe decrepite este atât de vastă, încât, aidoma epocii baroce a lui Bach, se întrunesc din nou condiții istorice dătătoare de impulsuri pentru catalizarea sevei creatoare și pentru stimularea vitalității prin artă. Despre Bach (Bach, în germ., înseamnă „pârâu”), Beethowen spunea la un moment dat: „Nu pârâu trebuia să se numească, ci ocean”. Ei bine, astăzi, dacă privim cu atenție scenele și atelierele de creație europene, y compris cele românești, ne dăm seama că fluxul uriaș al melanjurilor culturale de tot felul a creat din nou un ocean ce produce și va continua să producă mulți copii geniali, plus un reviriment al artelor. E timpul noilor salturi ce vor schimba paradigme și canoane estetice.
Nu ne rămâne decât să ascultăm cu atenție respirația omenirii, să ne deschidem mintea și inima către copiii și tinerii care vin. Și, nu în ultimul rând, să le acordăm accesul la educație, la marea cultură și la dobândirea criteriilor de identificare a valorii reale, ca și a forței de a munci și de a–și împlini destinul.
Încă mă mai întreb de ce copiii străzii invitați în Joordan la Concertul de Anul Nou ce le fusese dedicat nu întindeau mâna la cerșit precum copiii străzii de la noi, ci ascultau cu luare aminte și respect pe micuțul de 7 ani, ce tulburase lumina nordului cu micul său pârâu (Bach). Era, în inimile lor, spectatori și artiști, un limbaj comun, o solidaritate prin artă. Un ocean de frumusețe numit Europa.
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/