Erasmus+

Un nou proiect european derulat de Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni a ajuns la final

Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni a găzduit, în perioada 27 iunie – 1 iulie 2022, ultima întâlnire din cadrul Proiectului Erasmus+ „Cultural and natural treasures to be preserved for a sustainable and inclusive Europe”. Programată inițial în perioada pandemiei, întâlnirea trebuia să se desfășoare în martie anul acesta, dar a fost reprogramată pentru finalul lunii iunie, la cererea partenerilor, după declanșarea războiului din Ucraina. Echipa de proiect și conducerea școlii au dovedit flexibilitate, având în vedere că la Colegiul „Vasile Lovinescu” activitățile didactice au continuat cu instruirea practică pentru elevii de la specializările filierei tehnologice, care s-a încheiat pe 1 iulie 2022.
La întâlnirea de la Fălticeni au participat 7 cadre didactice și 23 elevi din cinci din cele șase țări partenere în proiect, dar și elevi și profesori din școala gazdă.
„Oaspeții au răspuns cu entuziasm provocării de a organiza o activitate de învățare pe tema conservării patrimoniului natural și a moștenirii culturale într-o Europă a sustenabilității, concept-cheie pentru un viitor durabil al omenirii, chiar dacă contextul internațional actual este mai complicat”, au precizat coordonatorii locali ai proiectului.
În primele zile de activități s-au desfășurat ateliere de lucru bazate pe activități de inter-cunoaștere, altele – axate pe tematica proiectului, un flashmob cu cântece și dansuri românești sau din țările partenere, o prezentare creativă a școlii și a țării gazdă. După-amiaza, elevii și profesorii au explorat municipiul Fălticeni.
Mijlocul săptămânii a fost dedicat prezentării preocupărilor elevilor din țările invitate legate de tema întâlnirii – sustenabilitatea în viața de zi cu zi prin valorificarea patrimoniul natural și cultural propriu. Aceasta a fost urmată de o vizită la Suceava, unde elevii au ascultat o prelegere despre coordonatele dezvoltării durabile în România, au urmărit un program la Planetariul Suceava, s-au întâlnit cu responsabilii și beneficiarii centrului de ajutor pentru refugiați organizat în cadrul Universității, au vizitat Muzeul Satului Bucovinean, păstrător al atâtor neprețuite comori spirituale, și Cetatea de Scaun a Sucevei.
Aplicație interactivă privind efectul activităților de zi cu zi asupra echilibrului planetei
Vineri, în ultima zi de lucru din proiect, a avut loc prezentarea elevilor din România, urmată de o aplicație interactivă privind efectul activităților de zi cu zi asupra echilibrului planetei. Ceremonia de acordare a certificatelor de participare pentru profesorii și elevii implicați a continuat la Baza de agrement „Nada Florilor”, în cadrul unei seri culturale.
Au fost realizate și două aplicații practice: una în zona Sucevei (Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Rarău) și una în zona Barajului Bicaz și a hidrocentralei Stejaru, unde participanții au putut observa cum se produce energia electrică din cea mai folosită sursă regenerabilă – forța apelor curgătoare.
„S-a discutat mult, s-a râs, s-au sărbătorit zile de naștere, s-au pregătit surprize, s-au creat momente amuzante, amintiri, s-au schimbat date de contact. Timp de o săptămână elevii și profesorii din cele cinci țări au putut afla mai multe date despre România și au avut ocazia să viziteze o mică parte din țara noastră. Elevii români au avut ocazia să se implice direct în organizarea unui eveniment cu participare internațională, iar profesorii lor și-au adus aminte de munca depusă la acest proiect în cei peste 2 ani, dar și la alte proiecte europene similare, care deschid noi orizonturi în educație. Având statut de școală europeană, iar experiențele de învățare și formare profesională, prin colaborare cu diverse instituții din țări europene, sunt deja o tradiție, Colegiul „Vasile Lovinescu” facilitează atât elevilor, cât și profesorilor, interacțiunea cu instituții din străinătate având ca miză îmbunătățirea schimburilor de idei, cunoștințe și valori”, au precizat membrii echipei de proiect.

Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina