Un nou pol?

Una dintresintagmele preferate ale metaforicilor fără frontiere este cea care include substantivul „pol”. Fiecare dintre noi a auzit de sute, poate mii de ori, construcții de tipul polul frigului, pol de interes etc., astfel încât apariția a încă unui pol ar putea trece neobservată, dacă nu ar fi vorba de sportul care polarizează (na, că m-am virusat și eu!) interesul sutelor de milioane de suporteri, fotbalul adică. Iar polul despre care vorbesc este amplasat într-o zonă cunoscută drept Orientul Mijlociu, acolo unde în ultima perioadă s-au dus să joace fel de fel de fotbaliști importanți, câțiva din ei reprezentând vârful absolut al acestei îndeletniciri, precum Cristiano Ronaldo și Neymar. Cu foarte puțini ani în urmă, a juca în zona arabă era dovada descalificării supreme sau a apropierii inevitabile a vârstei de pensionare. Asta, chiar dacă puținele nume interesante ajunse acolo aveau să primească salarii incomparabil mai mari decât cele de la echipele unde cunoscuseră gloria. Se pare că Ronaldo a dat startul unui exod masiv al celor mai buni dintre cei buni, excepția de la regulă constituind-o și de această dată Messi, care s-a reorientat către un alt fost „cimitir al elefanților”, SUA, deși banii oferiți de arabi erau de foarte multe ori mai mulți decât cei pe care îi va primi la Miami. Oricum, ideea e că totuși în America e un fotbal mai serios decât în Arabia. Tot pe acolo, dar nu în Arabia Saudită, ci în Qatar, a plecat și cel mai bun fotbalist din România ultimului sezon, Denis Alibec. Și el, ajuns la 32 de ani, a înțeles că 100.000 pe lună e altceva decât vreo 15.000, cât se aude că primea la Farul. Zic „se aude”, fiindcă la noi toți conducătorii de club și toți fotbaliștii țin secret salariul. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul ține de finanțele publice sau de procurori, nu de mine. Problema lui Alibec este cât va rezista. Va reuși el să priceapă ceea ce toți din jurul său știu, sau va fi gonit, așa cum s-a mai întâmplat și cu alți români ajunși într-o lume de neînțeles pentru ei?