Un nou curs de limba franceză, la Biroul Francez

Un nou curs de limba franceză, la Biroul Francez.

Miercuri, 13.03.2019, la ora 17:00, Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) Suceava, organizează un nou curs de limba franceză destinat celor mai tineri suceveni. Lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron vor repeta lexicul referitor la casă și vor continua cu obiectele din diferitele camere, introduse cu ajutorul structurilor specifice. Echipa de profesori a pregătit și de această dată activități variate, care să îi motiveze pe micii francofoni să comunice cât mai mult în limba franceză.La ora 18:00, sub genericul „La francophonie aux yeux des ados”, elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, ai Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni și ai Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava se vor reuni pentru a aduce un omagiu limbii franceze și Francofoniei. Tinerii, coordonați de profesoarele Mihaela Șerban, Corina Baida, Loredana Gaspar, Oana Fodor, Mihaela Pînzariu și Aura Mihoc, vor cânta, recita și interpreta scenete pentru a marca apartenența la valorile promovate de francofonie. Momentele artistice vor fi completate de prezentări ale personalitaților române care ne-au reprezentat în lume : C. Brâncuși, T. Tzara sau G. Enescu.Intrarea este liberă.

Recomandări

O nouă sesiune de examene de evaluare DELF junior, organizată de Alianţa Franceză din Suceava și Colegiul „Petru Rareş”

Șase elevi din cadrul Alianţei Franceze din Suceava participă la un concurs de dezbateri în Franța

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone