Înveșnicire

Un nou bust al lui Mihai Eminescu la Dumbrăveni

Un nou bust al lui Mihai Eminescu la Dumbrăveni
Un nou bust al lui Mihai Eminescu la Dumbrăveni

Chipul Luceafărului poeziei românești s-a mai înveșnicit într-un monument, dezvelit în chiar ziua comemorării sale din acest miez fierbinte de Cireșar. Evenimentul s-a petrecut în comuna Dumbrăveni, localitate cu rezonanță în istoria familiei Eminovici, unde tatăl poetului a fost administrator pe moșia boierului Balș și unde, așa cum susțin anumite voci (contestate de altele), s-ar fi născut cel care și-a înscris în cartea neamului numele ca poet național al românilor. Ceea ce constituie într-adevăr un fapt neobișnuit este că în comuna suceveană, care numără peste 9000 de suflete, există de acum două monumente de for dedicate lui Eminescu. Dumbrăveniul are o istorie aparte legată de reprezentarea artistică sculpturală a poetului național, fiind prima localitate rurală din România în care, la numai un deceniu de la moartea lui Mihai Eminescu, a fost ridicat un bust al acestuia. Inițiativa (și cheltuiala) a aparținut prințului Leon Ghika, iar lucrarea, realizată în bronz de sculptorul Oscar Spaethe, a fost dezvelită în anul 1902 în parcul conacului, în cadrul unei festivități în care localitatea, așa cum scria în presa vremii („Deșteptarea”, Cernăuți, nr. 56, Iulie-August 1902) bucovineanul Constantin Berariu, „a trăit poate evenimentul cel mai remarcabil al întregii sale existențe spirituale”. Bustul lui Spaethe, „așezat în parc, în fața curții” și instalat „pe un postament de piatră în patru cornuri”, pe care era fixată o placă de bronz, care – alături de data nașterii și a morții poetului – avea înscrise versurile „Ne-nțeles rămâne gândul / Ce-ți străbate cânturile / Zboară numai, îngânându-l, / Valurile, vânturile”, a fost coborât de pe soclu și ocrotit, în perioada frământată cuprinsă între primul și cel de-al doilea război mondial, în casa unui gospodar (așa cum spun localnicii), dar a dispărut apoi (reinstalat după război, a fost repede înlăturat) în primii ani ai regimului comunist. În vara anului 1992, prin osârdia preotului Constantin Jaba, în prezența IPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, chipul poetului a devenit din nou emblema localității prin înălțarea, în fața liceului din Dumbrăveni, a bustului realizat de sculptorul Ion Mândrescu. Iată că acum, prin dezvelirea unui nou bust al poetului, al cărui autor este sculptorul botoșănean Marcel Mănăstireanu (autor între altele a basoreliefurilor cu chipurile lui Alexandru cel Bun și Ciprian Porumbescu, care, la dorința comunității românești nord-bucovinene, împodobesc astăzi două imobile din inima Cernăuțiului, dar și a unui monument impunător – înalt de peste 7 metri – al voievodului Ștefan cel Mare, ridicat la Edineț, în republica Moldova) Dumbrăveniul a devenit localitatea, probabil unica din România, care înveșnicește prin două monumente de for chipul lui Mihai Eminescu. Inițiativa a aparținut de data aceasta primarului Sorin Bursuc, care, sprijinit de viceprimarul Toader Dorel Galan, de secretarul comunei Mihai Chiriac și de întregul Consiliu local al comunei, a comandat totodată, aceluiași artist plastic botoșănean, și realizarea bustului prințului Leon Ghika, acel Mecena al locului, care s-a învrednicit cel dintâi să ridice un monument Luceafărului poeziei românești, înscriind astfel Dumbrăveniul în fruntea localităților rurale care știu să aducă închinare înaintașilor și să păstreze memoria neamului. Dezvelirea celor două monumente (cel al poetului Mihai Eminescu și cel a prințului Leon Ghika), în scuarul din fața Primăriei, a constituit evenimentul axial al unui nou festival care se inserează în viața culturală suceveană, prima ediție a Festivalului literar-artistic „Mihai Eminescu” – Dumbrăveni 2007.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu