Distrugere

Un nou atac asupra mașinii activistului de mediu Daniel Bodnar



Polițiștii au făcut cercetări la fața locului
Polițiștii au făcut cercetări la fața locului

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost victima unei noi acțiuni de intimidare, miercuri seară, de această dată la Vicovu de Jos, în timp ce se afla la o acțiune de verificare a unui camion oprit de polițiștii de la Secția Rurală Gălănești. Daniel Bodnar și-a parcat mașina în parcarea unei benzinării unde alimentase și, în timp ce era plecat de lângă aceasta, parbrizul și masca autoturismului au fost sparte cu pietre.
”Din păcate, nu toate acțiunile se termină așa cum ne dorim!Cei care sunt afectați de acțiunile noastre își arată din nou ticăloșia. Nu cred că are legătură cu transportul de azi (miercuri, 18 noiembrie), ci mai degrabă cu evenimentul de joi (joia trecută) cu acel Mercedes BRU. Vom vedea ce probe se vor aduna. Aceste evenimente nu fac nimic altceva decât să ne ambiționeze și mai mult să continuăm lupta începută”, a transmis activistul de mediu.
Daniel Bodnar a făcut referire la incidentul de săptămâna trecută, când fiul unui afacerist din Gura Putnei, aflat la volanul unui Mercedes, l-a blocat și șicanat în trafic, pentru a nu se putea apropia de un camion cu lemne. Fiul afaceristului s-a ales cu amenzi și cu permisul suspendat
În ultima perioadă, Daniel Bodnar a fost victima unei agresiuni fizice și a mai multora de distrugere. Dacă în cazul agresiunii autorii au fost identificați, asta în condițiile în care au fost filmați și toată lumea a știut despre cine este vorba, la faptele de distrugere autorii sunt necunoscuți, sau cel puțin dosarele sunt înregistrate cu AN (autori necunoscuți).
Săptămâna trecută, mașina unui alt activist a fost avariată intenționat la Marginea, de un afacerist cu lemn care a spart un parbriz cu un ciocan silvic. Autorul a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de distrugere și reținut 24 de ore în arestul poliției județene.



Recomandări

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

Un tânăr beat și fără permis, care efectua un transport mare de lemn fără acte, oprit de polițiști, în urma sesizării activiștilor