Un neam foarte prost



În dosarul în care sunt arestați prim-procurorul sucevean Dumitru Dîmbu, judecătorul rădăuțean Bogdan Bărbuță și omul de afaceri rădăuțean Costel Babiuc, o notă aparte face domnul echipat cu capot, bavețică și cu ciocan de împărțit dreptatea.
Conform procurorilor anticorupție, pentru presupusele învârteli făcute, domnului Bărbuță i s-ar fi promis o vacanță la Mamaia, la un hotel de lux. Lui și iubitei sale, judecătoarea Daniela Prandea.
Atât domnul Bărbuță, cât și doamna Prandea au salarii lunare de aproape 80 de milioane de lei vechi, ceea ce se înseamnă că și-ar putea permite să meargă în fiecare lună la mare sau la munte, și nu doar în țară, ci și în străinătate. Trebuie să fii neam prost să ai un salariu imens și cu toate acestea să pui botul la o vacanță moca. Să mă scuze doamna Prandea de expresie.
Dacă nu ar fi fost neam prost, Bogdan Bărbuță ar fi judecat o clipă, că doar de aia e judecător, și ar fi ajuns lesne la concluzia că, în România, majoritatea celor care cotizează la stat pentru ca dumnealui să primească un salariu uriaș nu-și permit să meargă nici măcar o dată pe an la mare. Și nu la hotel de lux, ci la căsuțele de lemn de la Costinești. Dacă ar fi judecat un pic și dacă ar fi avut un dram de rușine, poate că domnul Bărbuță nu ar fi pus botul la mocăială. O rog pe doamna Prandea să mă scuze din nou pentru expresie. O să-l rog și pe domnul Bărbuță să mă scuze pentru că am zis despre domnia sa că este neam prost. De fapt, dumnealui este un neam foarte prost, dat fiind faptul că s-a pretat la primirea de ouă și miere pentru trucarea unor hotărâri judecătorești.
Mă gândesc cu groază că dacă Bogdan Bărbuță nu s-ar fi făcut judecător, acesta ar fi putut fi un profesor suplinitor la țară, ceea ce înseamnă că ar fi avut un salariu extrem de mic. Fiind lacom din născare, pe lângă porcii, caprele, găinile, ouăle și mierea pe care le-ar fi cerut de la părinți pentru a-i trece pe elevi clasa, pesemne că, în pauze, domnul Bărbuță le-ar fi furat copiilor pachețelele din ghiozdane.



Recomandări

Prima ediție a Concursului Interjudețean de Proiecte „Sufletul pridvorului – speranța și fapta bună”

Prima ediție a Concursului Interjudețean de Proiecte „Sufletul pridvorului – speranța și fapta bună”
Prima ediție a Concursului Interjudețean de Proiecte „Sufletul pridvorului – speranța și fapta bună”