S-a întors foaia

Un motoscuterist s-a ales cu dosar penal pentru patru infracțiuni

Au apus vremurile în care mopediștii circulau fără a respecta nici o regulă de circulație și se alegeau cu cel mult o amendă. După modificarea Codului Rutier, care a adus pentru mopediști răspundere penală egală cu cea a unui șofer, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Volovăț, care conducea un scuter, s-a ales cu dosar pentru nu mai puțin de patru infracțiuni.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, marți noapte, în jurul orei 23.00, un echipaj de poliție aflat pe DJ 178, pe raza comunei Volovăț, a oprit un moped condus de Andrei I., în vârstă de 18 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere. Cu ocazia controlului s-a mai constatat că mopedul nu este înregistrat în circulație, iar plăcuța cu numărul de înregistrare a fost atașată de la un alt moped.
Tânărul în vârstă de 18 ani a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,74 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Conform poliției, „în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înregistrare și refuz recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Conform noilor prevederi legale, cei care se deplasează pe două roți au obligația de a avea permis de conducere categoria AM (special pentru mopede) ori orice altă categorie de permis de conducere. Marea problemă rămâne însă că nici o școală de șoferi nu poate pregăti persoanele interesate de permisele de conducere pentru categoria AM. De cealaltă parte, polițiștii au început să întocmească dosare penale pe numele mopediștilor fără permis. După încălzirea vremii din ultimele zile aceștia au provocat deja două accidente.

Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate