Un mort și un rănit în stare foarte gravă, acesta este bilanțul unui stupid accident rutier petrecut miercuri seara la Dolhasca. Victimele, doi tineri din localitatea menționată, care se plimbau cu motoscuterul.
Din primele cercetări ale Poliției, a reieșit că miercuri, în jurul orelor 21.15, pe drumul județean 208, în interiorul localității Dolhasca, Ghiorghiță C., de 30 ani, fără permis de conducere, în timp ce conducea o motoretă înmatriculată în Italia, având ca pasager pe locul din spate pe Constantin G., de 33 ani, s-a angajat neregulamentar în depășirea unei căruțe încărcate cu fân și a pătruns pe contrasens. Motoscuterul a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia 1310 condus regulamentar din sens opus de către Vasile R., în vârstă de 40 ani, localnic, posesor al permisului de conducere pentru categoria „B” din 2004.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Stația de Intervenție pentru Asistență Medicală de Urgență și Descarcerare Fălticeni și cadre ale Serviciului de Ambulanță.
Conform celor declarate de către directorul SAJ Suceava, doctor Daniel Martiniuc, în urma impactului violent, tânărul care conducea motoscuterul a decedat, iar pasagerul din spate s-a rănit grav. El a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral deschis grav. Cum pacientul avea nevoie urgentă de investigații la computerul tomograf, iar aparatul de la spitalul sucevean este stricat, el a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iași.
Polițiștii au constatat ulterior că ambii pasageri de pe motoscuter nu purtau căști de protecție la momentul producerii accidentului, iar șoferul „Daciei” nu purta centura de siguranță. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ, fiindu-i recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.





