Un minor și-a omorât fratele de nici doi ani după ce a mișcat o mașină în curtea casei

Medicina Legală (foto generic)
Medicina Legală (foto generic)

Tragedie într-o familie din Vicovu de Sus în după-amiaza zilei de vineri, 25 octombrie. Un minor în vârstă de 15 ani a urcat la volanul unui microbuz marca Ford Transit, cu volanul pe partea dreaptă, care era parcat în curtea casei. Copilul a încercat să mute mașina dintr-un loc în altul, dar imediat ce a pus autovehiculul în mișcare a auzit un zgomot. Când a coborât din mașină și-a dat seama că își lovise fratele în vârstă de 1 an și 7 luni cu roata din spate a microbuzului. La fața locului a fost chemat un echipaj al ambulanței. Echipajul sosit a început manevrele de resuscitare, dar leziunile suferite în zona capului s-au dovedit mult prea grave. Echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ”ucidere din culpă”.

Recomandări

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

A făcut infarct la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașină, care a ricoșat în alt autoturism