Un militar român a fost rănit în Afganistan



Un militar român a fost rănit, sâmbătă, în Afganistan, după ce autoturismul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, a anunțat sâmbătă seară, MAp. Militarul face parte din din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”și a fost rănit în jurul orei 16.00, ora României, în Afganistan.
Potrivit MAp, soldatul voluntar Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenție rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană (EOD) pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman, Qalat.
Autovehiculul ușor blindat de tip Humvee (HMMWV), în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, militarii fiind atacați concomitent cu focuri de armament ușor de infanterie și lovituri de aruncător de grenade antitanc.
Militarul rănit a fost evacuat de urgență, pe calea aerului, la spitalul din Kandahar, unde beneficiază de asistență medicală specializată, precizează comunicatul. Surse MAp precizaseră anterior că acesta este operat la Kandahar.
Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de o comisie a Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, condusă de șeful de stat major al unității, precizează MAp.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale monitorizează evoluția stării de sănătate a militarului rănit și ține legătura permanent cu familia acestuia.
Nicolae Paraschiva a fost operat Nicolae Paraschiva a fost operat și este stabil hemodinamic, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, Andreea Dumitru, purtător de cuvânt al MAp.
Potrivit lui Dumitru, militarul a suferit răni în zona parietală, dar răspunde la stimuli.
În autovehiculul în care se afla acesta mai erau trei militari români, care sunt în afara oricărui pericol.
Unul dintre ei a fost supus unui control medical la Qalat, iar ceilalți doi la Kandahar, dar nu au avut nevoie de spitalizare.