Consiliul Județean Suceava a obținut aprobarea unui proiect cu finanțare europeană în valoare de un milion de euro, fonduri care vor fi folosite pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgențe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că banii vor fi alocați prin Programul Operațional Regional și vor fi folosiți pentru modernizarea a 14 cabinete de specialitate din incinta Spitalului Județean Suceava. „Vor fi modernizate 14 cabinete cu 19 specializări. Finanțăm o secție de chirurgie, una de ortopedie, una de pus ghips pentru copii și o secție de pus ghips pentru adulți. Iar la acestea se mai adaugă și alte laboratoare necesare spitalului județean. Mai trebuie investiții pentru îmbunătățirea serviciului de urgență, însă ne pregătim și cu alte proiecte în perioada următoare”, a declarat Gheorghe Flutur. El a spus că lucrările de modernizare a celor 14 cabinete ar putea să înceapă în cel mai scurt timp.