Miliardar rus Gleb Fetissov, proprietarul grupului bancar Ma Banque, vrea să cumpere Le Monde, unul dintre cele mai prestigioase cotidiane franceze, informează AFP.
Potrivit publicației ruse Kommersant, Fetissov a depus deja o ofertă de cumpărare și nu are de gând, în caz de reușită, „să se retragă din proiect, pe termen scurt”.
„Pentru mine, este vorba în primul rând de un proiect de afaceri: voi dezvolta un cotidian și voi păstra pachetul de acțiuni majoritar”, a declarat Fetissov pentru Kommersant, fără a preciza suma la care se ridică eventuala tranzacție.
Potrivit acestuia, el va atrage la Le Monde mai ales oameni de afaceri ruși interesați de investițiile franceze.
Le Monde caută un cumpărător care va trebui să investească masiv într-un grup de media cu mari datorii.
Le Monde a anunțat, luni, că a primit două oferte de preluare, contra unor sume cuprinse între 80 și 120 de milioane de euro.
Prima ofertă a fost depusă de grupul format din oamenii de afaceri Matthieu Pigasse, Xavier Niel și Pierre Bergé Pierre Bergé. A doua a fost depusă de Claude Perdriel, patronul Nouvel Observateur, operatorul France Télécom și grupul media spaniol Prisa (cotidianul El Pais).
Gleb Fetissov, a cărui avere este estimată la 1,6 miliarde de dolari, ocupă locul al 42-lea în topul celor mai bogați oameni din Rusia, realizat în 2010 de publicația Forbes.
Un alt cotidian francez, France Soir, a fost preluat, anul trecut, de fiul unui oligarh rus, Aleksandr Pugachev, în vârstă de 25 de ani, care a investit mai multe zeci de milioane de euro în dezvoltarea publicației.
Grupul Le Monde, care deține cotidianul cu același titlu, dar și alte reviste, precum săptămânalul cultural Telerama și publicația catolică La vie, a înregistrat în 2009 pierderi nete în valoare de 25,2 milioane de euro.
În luna martie, grupul Le Monde a prezentat mai multe „inovații editoriale” pe care le dezvoltă în jurul mărcii sale, care au inclus o relansare a machetei tipărite și a celei digitale.