Panică

Un microbuz de persoane a luat foc în trafic, la Câmpulung Moldovenesc



Focul a pornit din compartimentul motor și nu a putut fi stins de șofer, microbuzul arzând aproape în totalitate
Focul a pornit din compartimentul motor și nu a putut fi stins de șofer, microbuzul arzând aproape în totalitate

Panică printre pasagerii unui microbuz care efectua o cursă regulată între orașele Borșa și Botoșani, după ce autovehiculul s-a aprins la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 18.00. Unul dintre călători a simțit miros de fum în mașină și l-a anunțat pe șofer. Acesta a reușit să oprească la timp și să-i evacueze pe călători din interiorul microbuzului, care a ars aproape în totalitate, incendiul fiind stins de un echipaj al pompierilor.
Microbuzul Mercedes Sprinter era condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Botoșani, și era pe drumul de întoarcere de la Borșa. Plecase din Vatra Dornei la ora 15.00 cu șase pasageri, care ocupau scaunele din față ale microbuzului, aflate în preajma șoferului. Zona din spate a mașinii era neocupată, rămânând liberă și fără bagaje.
La intrarea pe Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, șoferul a fost anunțat de unul dintre pasageri că din spatele autovehiculului vine un miros de fum. Șoferul a oprit mașina la marginea drumului și le-a cerut pasagerilor să iasă de urgență din interior, el încercând să acționeze cu stingătorul din dotare. Focul s-a propagat însă rapid, fumul a devenit dens și iritant, șoferul nemaiputând să-l stingă. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care au izolat și lichidat incendiul, ce a distrus în totalitate interiorul autovehiculului. Din fericire, nici unul dintre pasagerii mijlocului de transport distrus de flăcări nu a fost rănit.
În urma intervenției pompierii au stabilit drept cauză de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric care circula printr-un conductor electric defect. Din cauza acestui efect termic de încălzire, s-au aprins masele plastice din partea dreaptă spate a microbuzului, în zona cablurilor care alimentau tripla și lampa din spate a microbuzului.
Polițiștii au stabilit că microbuzul este proprietatea unei firme din Botoșani, licențiată în transport public de persoane, verificările arătând că mijlocul de transport avea Inspecția Tehnică Periodică valabilă până la data de 1 mai 2017. Incidentul urmează a fi soluționat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc, care au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.



Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina