Un jurnalist italian a fost dat dispărut în Siria



Cotidianul italian La Stampa (grupul Fiat) a anunțat, luni seara, dispariția în Siria de aproximativ 20 de zile a trimisului său special în această țară, jurnalistul Domenico Quirico, relatează AFP.
Quirico a intrat în Siria prin Liban la 6 aprilie și după câteva apeluri și scurte mesaje telefonice, între care ultimul datează din 9 aprilie, orice contact cu trimisul special a fost pierdut, scrie directorul La Stampa pe site-ul de Internet al cotidianului.
Jurnalistul, în vârstă de 62 de ani, avea experiență pentru zonele de război, acoperind în nenumărate rânduri evenimente de pe continentul african, precum cele din Libia, Sudan, Darfur sau Mali.
Quirico avertizase că va păstra tăcerea timp de aproximativ o săptămână și abia la 15 aprilie, cu acordul familiei jurnalistului, publicația a alertat autoritățile italiene.
Ministerul de Externe și-a activat imediat unitatea de criză, care a inițiat cercetări, dar fără rezultat până în prezent.
Cu scopul de a „evita atragerea atenției asupra lui Domenico într-o zonă cu risc înalt de răpire”, La Stampa și restul presei italiene au păstrat tăcerea până în prezent.
„Noi am sperat că tăcerea ar fi putut favoriza o soluție. Din nefericire, nu a fost cazul și din acest motiv am hotărât să facem publică acum dispariția”, adaugă directorul Mario Calabresi.