Un înțelept rătăcit printre oameni grăbiți

Mi-au plăcut mult cuvintele înțelepte ale unui înalt ierarh care spunea că în Biserică avem doar tineri de diferite vârste. Sunt oameni pe care trecerea ireversibilă a timpului nu-i afectează, ci dimpotrivă parcă le sporește puterile și le înnoiește, ca ale vulturului, tinerețile. Am întâlnit astfel de persoane, cu spiritul mereu tânăr, cu o prospețime a duhului și cu dor fără margini pentru săvârșirea binelui.
Oameni sensibili, cu inimi deschise și cu brațele așișderea deschise către semenii lor. Nu sunt foarte mulți, dar existența și calitatea lor ne dau nădejdi că există încă multă lumină în lumea aceasta și talanți care au fost înmulțiți cu responsabilitate.
Pilda cu talanții pe care Mântuitorul Hristos a rostit-o în vremea propovăduirii Evangheliei ne obligă să înmulțim darurile ce le-am primit de la Dăruitorul a toate. Nu putem îngropa talanții primiți. Avem datoria să lucrăm mult și să-i înmulțim pentru ca atunci să avem bucuria răsplătirii celei drepte în ziua cea neînserată a Împărăției Sale.
Lumina, când se aprinde, nu se pune sub obroc, ci în sfeșnic ca să lumineze tuturor celor din casă. Cu alte cuvinte, lumina nu se așează după ușă ori într-un loc nepotrivit, pentru că acolo nu-i de nici un folos.
Pe de altă parte lumina rămâne lumină și întunericul n-o poate cuprinde, chiar și atunci când se adună nori grei, până la urmă se risipesc și lumina soarelui strălucește și încălzește până departe, la marginile pământului.
O astfel de lumină s-a aprins în casa unui preot harnic în ziua de 20 noiembrie 1943. Era lumina din ochii unui prunc abia venit pe lume la Văleni, aproape de Mălini, într-unul din cele mai frumoase locuri ale Moldovei și țării, la poalele Munților Stânișoarei, unde se auzeau buciumele și triluri de privighetori, în liniștea care păstra ținutul întreg într-o atmosferă de poveste.
Luând câte ceva din toate aceste frumuseți și din istoria acelui colț de Rai, fiul preotului Ilie Ilisei a primit la Sfântul Botez numele Grigore. Un nume nu prea des întâlnit, dar atât de nobil și patristic, ducându-ne cu mintea la marele păstor al Bisericii Constantinopolului din veacul de aur al istoriei creștine.
Asociam acest nume mereu cu sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi și-i telefonam domnului Ilisei pentru a-l felicita. Cu ani în urmă, mi-a spus: „eu am un alt protector, pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii”. Am înțeles atunci că preotul Ilie, tatăl pruncului născut în ziua pomenirii Cuviosului Grigorie, și-a așezat fiul sub ocrotirea marelui cuvios care ocrotește ținutul de sub Cerurile Oltului. Frumos exemplu și demn de urmat pentru familiile numite moderne, care nu transmit mai departe tradiția numelor creștine și românești, preferând nume exotice, fără rezonanță pentru cultura și istoria acestui popor.
Am descoperit apoi, cu mare satisfacție, că fiul preotului Ilie Ilisei îl are, de asemeni ca protector, pe Sfântul Proclu arhiepiscopul Constantinopolului.
Este vorba despre ucenicul iubit al marelui Ioan Gură de Aur, care a vorbit lumii despre viața și opera unuia dintre cei mai mari episcopi ai Bisericii Creștine, dascăl, orator, părinte, vas ales, care a trecut prin umilințe și nedreptăți fără număr. Proclu, pomenit de Biserica Ortodoxă la 20 noiembrie în fiecare an, a fost ucenicul fidel, care asemenea Evanghelistului Ioan, a rămas până la urmă lângă Învățătorul Său. Nu sunt, din păcate, prea multe exemple de fidelitate totală! Proclu constituie însă un astfel de exemplu!
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost alungat din Catedrala Arhiepiscopală și din Palat. Exilat, chinuit, gol, trădat, părăsit, el L-a urmat pe Hristos până la sfârșit. Proclu n-a uitat toate acestea. După mulți ani de lacrimi și fierbinți rugăciuni, Dumnezeu L-a chemat la slujirea pe care o avusese altădată marele său dascăl. Ajuns arhiepiscop în slăvita cetate a lui Constantin, Proclu i-a amintit împăratului Arcadie datoria de a-l aduce pe Sfântul Arhiepiscop din pământul îndepărtat al exilului în Catedrala în care fusese arhipăstor.
Mare dar de la Dumnezeu să ai asemenea protectori!
Îl vor fi inspirat acești doi sfinți în cei 65 ce ani care au trecut din ziua aceea binecuvântată de 20 noiembrie 1943. Cred că domnul Grigore Ilisei a învățat mereu din bunăcuviința și modestia Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și, mai ales, din înțelepciunea și neuitarea Sfântului Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului, unul dintre biografii slăvitului ierarh Hrisostom.
Din acești 65 de ani pe care domnul Ilisei i-a trecut în drumul vieții, vreo 30 l-am admirat încă de pe când eram copil. Îmi amintesc bunăoară de lansarea unei cărți a domniei sale într-o librărie din Fălticeni, situată pe strada Republicii, într-o casă veche care astăzi nu mai există.
Dacă nu mă înșel era vorba despre romanul „Ceasul oprit ”. Printre invitații tânărului scriitor era și o prezență aparte. Un preot cu barba albită, în uniformă sacerdotală, a participat alături de oameni importanți la evenimentul cultural din orașul muzelor. A fost una din puținele (dacă nu singura) prezențe ale slujitorilor Bisericii la manifestări oficiale (publice) în anii regimului ostil credinței mântuitoare. Era una dintre bucuriile preotului Ilie Ilisei, venită ca un dar din partea fiului său. Câțiva ani mai târziu, în 1985, preotul fălticenean s-a mutat din lumea celor trecătoare întru netrecătoare bucurie. În viața de dincolo se bucură de atâtea numeroasele împliniri ale fiului său și de darurile cele bogate pe care Dumnezeu le-a revărsat cu îmbelșugare asupră-i.
Se spune că cei care se îndreaptă spre 70 de ani sunt oameni pe deplin înțelepți, cifra șapte fiind considerată simbol al perfecțiunii. În același timp cred că unii au devenit înțelepți cu mult înainte de împlinirea acestei vârste. Între aceștia se numără și scriitorul Grigore Ilisei.
Viața noastră este o permanentă școală în care învățăm câte ceva în fiecare ceas. Unii oameni trec cu folos prin toate etapele vieții și urcă mereu către înălțimi. Ei nu se încurcă cu lucruri mărunte. Drumul lor are o țintă care nu are nu are nimic comun cu efemerul, cu vremelnicia.
Așa trebuie să fie viața celor înțelepți. Treaptă cu treaptă trebuie să urcăm pe scara virtuților, cum ne spune în opera sa de căpătâi Sfântul Ioan Climax (Scărarul).
Am bucuria să mărturisesc că domnul Grigore Ilisei urcă cu înțelepciune scara care duce întru negrăitele frumuseți ale netrecătoarei Împărății.
La ceas aniversar, când bucuriile se adună și mâhnirile se risipesc, privind retrospectiv, regăsesc lumina de pe chipul și din sufletul scriitorului. Frumusețea cuvintelor, cu parfumul altor vremi în care oamenii și locurile erau altfel, se întâlnesc în toate paginile domnului Ilisei pe care le caut acum, cu aceeași ardoare și constantă apreciere, ca și în urmă cu 15 ori 20 de ani. Îl consider, ca întotdeauna, un înțelept rătăcit printre oameni grăbiți care uită să mai privească spre cer.
(sursa: www.NordLitera.ro, Arhimandrit TIMOTEI AIOANEI)