Ultraj

Un individ acuzat că a amenințat un polițist a fost reținut 24 de ore și va fi cercetat sub control judiciar



Bogdan Galanton
Bogdan Galanton

Un fost angajat al unei firme de pază și protecție a fost săltat luni seara de polițiști și dus în fața procurorilor, după ce a fost acuzat că în urmă cu o zi a insultat și amenințat un polițist într-un centru comercial din municipiul Suceava. Bogdan Galanton, în vârstă de 37 de ani, a fost ridicat în jurul orei 19.00 și dus direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, unde, după audiere, procurorii au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, iar în urma reaudierii sale de procurori în cursul zilei de marți, a fost luată decizia cercetării în continuare a acestuia sub control judiciar.
Polițistul îl acuză pe bărbat că l-a jignit și amenințat
Incidentul dintre Bogdan Galanton și Răzvan Mihai Bolea, agent în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.00, în timp ce polițistul se afla împreună cu familia la un cinematograf dintr-un centru comercial din municipiu. În plângerea făcută de polițist, acesta susține că în timp ce se afla pe coridorul de ieșire din cinematograf spre holurile centrului comercial, a fost înjurat și amenințat de Bogdan Galanton, care îi reproșa polițistului faptul că, în urmă cu circa trei ani, cu ocazia unei intervenții în clubul Ranch, unde Bogdan Galanton era agent de pază, omul legii îl amendase.
Bolea a relatat faptul că la ieșire din cinema a auzit în spatele său o persoană care îl jignea, îl înjura și îl amenința. În momentul în care s-a întors a dat cu ochii de Bogdan Galanton, care l-ar fi făcut ”milițian”, ”cagulat” și l-ar fi provocat spunându-i ”Să te văd acum fără cagulă dacă mai ești șmecher…”. Polițistul spune că a mai fost amenințat o dată, în momentul în care ajunsese în zona scărilor din zona Serviciului de Evidență a Persoanei, după care a părăsit complexul comercial pe ușa din apropiere.
Cei doi s-au cunoscut destul de bine, în urma unui episod petrecut în urmă cu trei ani
Răzvan Bolea le-a declarat anchetatorilor că în timpul incidentului care a avut loc duminică seara, Bogdan Galanton i-ar fi reproșat că în urmă cu trei ani, în timpul unei intervenții a poliției la un eveniment ce a avut loc în clubul Ranch, unde Bogdan Galanton era angajat ca agent de pază, acesta ar fi fost amendat de polițist. Chiar dacă acesta ar fi fost sau nu motivul incidentului de duminică seară, cei doi s-au cunoscut destul de bine în urmă cu trei ani de zile, când, în aprilie 2014, Bogdan Galanton le aducea acuzații grave unor agenți din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din IPJ Suceava. El îi acuza atunci pe cinci agenți că l-au luat pe sus din clubul în care se afla în timpul serviciului, l-au încătușat și bătut, atât în autospeciala mascaților, cât și în fața și în sediul Poliției Municipiului Suceava. Polițiștii s-au apărat, susținând că agentul de pază i-a împiedicat pe aceștia să intre în local, după ce primiseră un apel la 112.
În urma incidentului de duminică, Galanton a ajuns în fața procurorilor
În urma acestui incident, bărbatul de 37 de ani a fost săltat luni seara, în jurul orei 19.00, cu un mandat de aducere, și dus direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. El a fost audiat în aceeași seară de procurori, care au luat decizia de punere în mișcare a acțiunii penale și reținerea acestuia pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. El a fost introdus în arestul IPJ Suceava, iar marți după-amiază a fost prezentat procurorilor, pentru a fi din nou audiat. La finalul audierilor, magistrații au luat decizia cercetării în continuare a acestuia sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.



Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină

Individ cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce și-a bătut atât de tare concubina, încât femeia a rămas fără splină