Pagube importante

Un incendiu violent produs de la un cablu defect a distrus o gospodărie din Sucevița

Flăcările au distrus acoperișul casei, al unei anexe și al grajdului de animale
Flăcările au distrus acoperișul casei, al unei anexe și al grajdului de animale

Un puternic incendiu izbucnit miercuri seara într-o gospodărie în satul Voivodeasa, din comuna Sucevița, a dus la distrugerea unei gospodării, pagubele pentru proprietari fiind importante. Focul a fost sesizat în jurul orei 18.55, în gospodăria unui bărbat de 58 de ani, după ce flăcările au fost observate la acoperișul unei construcții comune, formate din casa de locuit, o anexă și un adăpost de animale.
La fața locului au ajuns în scurt timp militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sucevița, care au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor ardea violent acoperișul comun al casei și al celorlalte două construcții anexe, cu pericol de propagare la două locuințe aflate în apropiere.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 100 de metri pătrați, acoperișul anexei pe 30 de metri pătrați și acoperișul adăpostului de animale pe 50 de metri pătrați. Au mai ars documente personale, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, circa 10 metri cubi lemn de foc și 5 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 20.000 de euro. În timpul intervenției, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor soției proprietarului, o femeie în vârstă de 60 de ani, care a suferit un atac de panică.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost, conform cercetărilor întreprinse de pompieri, efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate