Anchetă poliție

Un hoț a distrus camerele video ale unei case, din care ar fi furat 10.000 de euro



Camera video distrusă
Camera video distrusă

Un bărbat din satul Humoreni, comuna Comănești, a reclamat la poliție că din casă i s-a furat suma de 10.000 de euro, bani pe care îi avea strânși în ultimii ani și pe care îi ținea sub salteaua unui pat. Hoțul a distrus mai întâi trei camere de supraveghere video, pe care le-a dat jos cu un par.
Furtul a fost comis luni noapte. Păgubitul, Viorel Andronic, ne-a relatat că a plecat de acasă luni, la cumpărături, revenind la domiciliu în jur de miezul nopții. Atunci, a găsit un geam al casei spart, iar în interior bunuri distruse, inclusiv calculatorul pe care avea instalat sistemul de supraveghere video. Bărbatul susține că din casă hoțul a plecat cu 10.000 de euro.
La fața locului au ajuns polițiști de la Secția Rurală Dărmănești, care au demarat cercetări și au ridicat probe criminalistice. S-au găsit urmele papucilor unei singure persoane, care a pătruns în interior pe un geam pe care l-a spart, după ce s-a asigurat mai întâi că a dat jos camerele de supraveghere.
Păgubitul speră totuși să găsească ceva din imaginile stocate de sistemul video, în memoria acestuia, înainte de distrugerea camerelor. Acele imagini ar putea surprinde autorul, măcar în primele secunde în care a pătruns pe proprietate, ceea ce ar ajuta foarte mult în soluționarea acestui caz.
Polițiștii ar fi ridicat și o serie de urme lăsate de autor prin casă.
Păgubitul este convins că a fost urmărit și prădat de o persoană care a așteptat momentul prielnic de a acționa. Ar fi vorba de un frate al fostei soții, cu care este într-un conflict deschis. Bineînțeles însă că polițiștii mai au nevoie și de probe pentru a putea să pună sub acuzare pe cineva pentru acest furt.


Geamul prin care a intrat hoțul
Geamul prin care a intrat hoțul
Camera video distrusă
Camera video distrusă


Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv
Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului