Un fost manager de spital a recunoscut că a măsluit mai multe concursuri



Un fost manager de spital a recunoscut că a măsluit mai multe concursuri
Un fost manager de spital a recunoscut că a măsluit mai multe concursuri

Un fost manager de spital a recunoscut o serie de fapte de corupție și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.

Este vorba de Flaviu-Emanuel Sima, care la data comiterii faptelor era manager al Spitalului Municipal Rădăuți.

Potrivit acestui acord, Sima a primit 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Acordul trebuie validat și de instanțele de judecată pentru fi valabil.

În același dosar a fost condamnată, la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, și soția fostului manager al Spitalului Municipal Rădăuți, care a încercat să acopere un accident comis de Flaviu-Emanuel Sima în timp ce era băut la volan.

Al treilea acord de recunoaștere a vinovăției din acest dosar a fost încheiat de Vlad-Vasile Luța, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți.

Acesta a primit o pedeapsă de 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

  • A luat șpagă și a înapoiat-o după ce candidații la un concurs de brancardier au picat examenul

Potrivit procurorilor DNA Suceava, la începutul anului 2023, Vlad-Vasile Luța a primit câte 6.000 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă managerul interimar al spitalului, cu scopul de a le sprijini pe acestea să ocupe posturi de brancardieri în cadrul instituției.
”Astfel, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la cele două persoane, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
În contextul concursului organizat în perioada 28 februarie – 02 aprilie 2024 pentru ocuparea unui post de brancardier, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre persoane, căreia i-ar fi oferit subiectele de concurs, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
La data de 29 martie 2024, în urma nepromovării concursului, persoana în cauză ar fi solicitat restituirea sumei totale de 12.000 de euro, ce ar fi fost înapoiată a doua zi de către inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile”, se arată în comunicatul DNA Suceava.

  • Sima a luat bani și bunuri de la pacienți și aparținători

Alte fapte recunoscute de Flaviu-Emanuel Sima s-au petrecut în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024.

”Inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi primit sume de bani și bunuri în valoare totală de 2.400 lei, de la pacienți sau aparținători ai acestora. În schimb, inculpatul ar fi intervenit pe lângă medici din cadrul spitalului, pentru a le facilita pacienților diagnosticarea, internarea sau efectuarea de operații chirurgicale.
În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi furnizat unei persoane subiectele pentru un examen scris și un interviu, astfel încât fiica acesteia să promoveze probele și să fie angajată pe un post de economist debutant la spital.
În luna februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi pretins servicii și bunuri de peste 5.500 de lei, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza un apropiat al persoanei pentru ocuparea unui post ce urma să fie scos la concurs în cadrul spitalului”, se mai arată în comunicatul DNA Suceava.

  • Și-a băgat și soția în bucluc

Și asta nu este tot. Fostul manager interimar al spitalului din Rădăuți este acuzat și de o altă faptă.

”La data de 13 februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat un accident rutier ce a dus la avarierea totală a autoturismului propriu și la distrugerea unui alt bun. Pentru ca inculpatul să nu fie cercetat pentru fapta comisă, inculpata S.A.A., soția acestuia, ar fi declarat în fața agentului de poliție că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, aspect ce a fost consemnat ulterior în procesul-verbal”, au mai arătat procurorii anticorupție.

  • Care sunt faptele de care sunt acuzați cei trei

Faptele de care este acuzat fostul manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, în prezent, șef al Secției ATI din cadrul aceluiași spital, care se află sub control judiciar, sunt următoarele:
– trafic de influență, în formă continuată (3 infracțiuni);
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (2 infracțiuni);
– instigare la fals în declarații.

Asistentul Vlad-Vasile Luța a recunoscut următoarele infracțiuni:
– trafic de influență, în formă continuată;
– complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Soția lui Sima a fost cercetată și recunoscut faptele de:
– fals în declarații, în formă continuată;
– participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată.

  • Vor face și muncă benevolă în folosul comunității

Prin acordurile de recunoaștere a vinovăției, cei trei au acceptat să presteze munci neremunerate în folosul comunității.
”Facem precizarea că cei trei inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt”, au mai arătat procurorii DNA Suceava.

De asemenea, au fost dispuse măsuri asiguratorii pentru o serie de bunuri care aparțin lui Flaviu-Emanuel Sima.

Procurorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actelor de sesizare instanței competente, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Recomandări

Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava

Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava
Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor