Un fiu al Sucevei…, de peste Ocean

Stimați cititori ai ziarului Monitorul de Suceava, permiteți-mi să vă adresez din adâncul inimii multă sănătate, prosperitate și belșug pe plan material și sufletesc. Mă numesc Hreniuc Dragoș, un fiu al Sucevei născut la Ipotești, căsătorit cu soția mea Silvia de peste 40 ani, având împreună 3 copii căsătoriți și 12 nepoți.
Cea mai mare parte a vieții am petrecut-o în orașul Suceava. M-am născut într-o familie de oameni temători de Dumnezeu, oameni gospodari, harnici de la care am învățat de mic importanța și valoarea muncii cinstite, a perseverenței în viață în ciuda obstacolelor sau piedicilor ce pot apărea. Am învățat că reușita depinde de disciplina personală, dedicare, educație, seriozitate, onestitate, și mai presus de toate ajutorul lui Dumnezeu. De la părinți, deși am rămas orfan de mic, am învățat să apreciez valorile morale și spirituale dezvoltate în cadrul important al familiei. Aici am învățat respectul față de semeni, de cei mai în vârstă, respectul față de proprietatea celuilalt, și respectul față de ce este sacru.
Am mers la școala primară la Ipotești apoi am continuat școala profesională, liceul economic și de drept administrativ la Suceava și alte cursuri tehnice. Deși tânăr adolescent, am început să lucrez la ceea ce a fost Cooperativa Meșteșugărească Confecția Suceava. Am ajuns să lucrez ca șef de secție, cu atribut de maistru producție și gestiune, pregătind și instruind mulți tineri care au primit un loc de muncă unde și-au câștigat existența.
La un moment dat, am intrat în conflict cu autoritățile politice ale timpului. Mi s-a cerut să le ofer informații despre ce se întâmplă la locul de muncă sau în alte activități pe care le desfășuram pentru instituția unde lucram. N-am putut face așa ceva. Era împotriva valorilor primite încă de mic. M-am opus presiunilor aduse. Aceasta a început să-mi creeze greutăți la locul de muncă și m-am temut pentru copiii mei. Am primit tot felul de amenințări numai pentru a mă îndupleca la colaborare. Mulțumesc bunului Dumnezeu care m-a ajutat și m-a protejat în acea perioadă dificilă pentru mine, familia mea. Cei care sunteți mai în vârstă știți despre ce vă scriu.
Presiunile puse continuu asupra mea și amenințările au crescut așa de mult că au devenit insuportabile. Îmi era teamă nu atât de mult pentru mine cât pentru copii. De asemenea au pus presiuni să plec din țară. Cântărind situația din punctul de vedere al familiei, în final am ales să iau drumul străinătății și am părăsit România. Am ajuns în Germania Federală, unde situația nu a fost deloc ușoară, dar am primit azil politic și dreptul de a emigra în Statele Unite. Acolo nu știam decât foarte puțină germană, și cu greu mă puteam înțelege cu cei din jur. A trebuit să muncesc din greu pentru a câștiga ceva pentru întreținerea familiei. M-am implicat și în a face cunoscut celor din vest despre situația din România. Astfel am trimis scrisori care au fost citite la radio Europa Liberă și Vocea Americii. Aceasta a pus din nou viața noastră în pericol. Deși știam aceasta n-am putut să tac văzând abuzurile care se făceau și minciunile care se propagau pe canalele guvernamentale naționale. De fapt acasă am învățat importanța de a lua apărarea celor slabi și nedreptățiți, de a fi alături de ei cu cuvântul și cu fapta. Am fost din nou amenințat prin diferite mijloace. Dar sunt recunoscător bunului Dumnezeu care ne-a protejat prin ajutorul Său arătându-și dragostea Sa părintească față de noi.
După aproape doi ani, am părăsit Germania îndreptându-ne înspre lumea nouă a Americii. Și aici începutul a fost foarte greu. Nu erau câini cu colaci în coadă și nici cozonacii pe garduri. Trebuia să muncim din greu din noapte în noapte. Cu copiii eram foarte puțin timp, și atunci eram obosiți, epuizați. Așa am muncit ani de zile, pentru un salar mic. A trebuit să începem să învățăm o nouă limbă-limba engleza. Am avut multe obstacole de depășit: lingvistice, culturale, profesionale, sociale, etc. Prin muncă perseverentă, eforturi aproape supraumane am reușit să ne integrăm să depășim nivelul de supraviețuire. După un timp, am reușit să deschidem o afacere, să muncim pentru noi, neîmpărțind munca și venitul nostru cu alții. Am început să avem succes antreprenorial dezvoltând businessul.
Aici, în Statele Unite, mai mult decât în Germania, am învățat ce înseamnă economia de piață, democrația adevărată care impune respectarea legii (majoritatea americanilor au un respect deosebit față de lege). Aici am intrat în relație cu alți oameni de afaceri români și americani. Am locuit o perioadă, la început, în Phoenix, AZ, apoi în Portland, Oregon, iar, în final, m-am întors la Phoenix, Arizona unde suntem și acum. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru experiențele uneori dure și dureroase prin care am trecut. Prin ele am învățat și reînvățat multe lucruri care au ajutat la formarea mea pe plan profesional, familial, moral, social și spiritual. Situațiile dificile au oțelit caracterul meu, m-au învățat că a continua încă un pas mai departe, acesta poate fi pasul care ne delimitează între succes și faliment.
Este un alt lucru pe care doresc să-l împărtășesc cu dumneavoastră. Deși am fost plecat departe de Suceava, de România, întotdeauna am fost preocupat de ce se întâmplă cu țara mea natală, cu zona unde am văzut pentru prima dată lumina soarelui, unde am învățat primele cuvinte, am făcut primii pași. Așa cum Creangă spunea în Amintirile sale despre Ozana cea frumos curgătoare…, și eu am păstrat și continui să păstrez amintiri plăcute și frumoase, chiar dacă n-a fost ușor, despre plaiurile sucevene, oamenii cu care am trăit. Am fost și sunt interesat cum aș putea fi cât mai util pentru zona de care sufletește aparțin după mulți ani de separare.
De aici de pe pământul frumos dar străin al Arizonei doresc să vă transmit gânduri de bine. Acum la început de an, privim cu un ochi în urmă la ceea ce am trăit, suferit sau bucurat, cu celălalt ochi privim înspre viitor. Da, sunt lucruri ce ne pot îngrijora dacă privim la jumătatea goală a paharului-conflicte zonale, calamități naturale, violență, sărăcie, pericol de diferite epidemii. În același timp putem să privim cu încredere și la jumătatea plină a paharului în care cred că pot spune trăim în una din cele mai promițătoare și prospere perioade. Trăim perioada satului global, când distanțele de comunicare și transport sunt prescurtate, tehnologia informațională este așa de avansată. România începe procesul de integrare în Europa, căutând să se rupă de trecut și să se îndrepte cu pași siguri înspre locul care-i aparține de drept în comunitatea internațională. E adevărat că aceasta depinde mult atât de guvernanții români, de politica economică și socială pe care o duc, dar și de fiecare dintre noi, de modul cum înțelegem responsabilitățile noastre individuale ca cetățeni nu doar ai României, ci cetățeni europeni.
Fie ca fiecare dintre dumneavoastră să se hrănească din roadele promise ale integrării europene și să muncim împreună pentru o viață mai bună. Este posibil și la îndemâna noastră. Dumnezeu să vă ajute și să vă dăruiască tot ce aveți nevoie și să auzim mai mult de bine.