Vestea cea mai importantă dar și cea mai tristă a sfârșitului de an este cea care ne anunță dispariția unui mare fotbalist: Socrates, unul dintre fotbaliștii cei mai eleganți pe care mi-a fost dat să-i văd vreodată, comparabil din această perspectivă cu un Bobby Charlton, Beckenbauer, Loți Boloni, ca să mă limitez doar la cei care au fost mijlocași. Avea mereu privirea ca un radar, scanând terenul pe toată lungimea și lățimea, mingea părând că nu-l interesează. De fapt, îl interesa atât de mult, încât (folosind o sintagmă care se aplică marilor chitariști, Eric Clapton, de exemplu, despre care se spune că „are chitara în prelungirea mâinii”) mingea făcea parte din el, era prelungirea piciorului. Lejeritatea cu care o mângâia sau forța cu care din când în când o mai și lovea făceau din prezența lui în teren un spectacol în sine, dincolo de cel al echipei, probabil ultima reprezentativă a Braziliei care a cultivat arta pentru artă, în opoziție cu goana nebună după rezultat de care s-a lăsat și ea contaminată de la o vreme încoace. Peste toate, Socrates juca așa cum numai cei dotați cu un I.Q. peste medie o pot face. Vă rog să vă amintiți (cei mai în vârstă) de jocul lui Boloni, atât la Steaua, cât și la Națională. Așa-i că singurul calificativ potrivit, sau măcar primul, e cel de „deștept”? Dovada e-n acte: Loți era medic. Tot așa și Socrates. (Lăsați glumele alea cu „stomatologul care e aproape ca un doctor”). Iar pe cei mai tineri, care nu l-au prins pe Loți în activitate (aia de pe gazon, nu din cabinet) îi rog să-l urmărească în oricare interviu, la TV sau în ziar, și să-mi spună apoi cu cine din fotbalul românesc se poate compara, ca eleganță a exprimării, ca nivel al umorului de calitate, ca abordare a oricărui subiect. Uite, de aia e și mai mare tragedia când mai dispare câte un intelectual al sportului, în cazul de față rămânând, pe ditamai planeta, un singur doctor din doi, câți erau până acum vreo trei zile.
Cât privește problema colaterală: da’ ce fel de doctor e ăla care cade în alcoolism, ba mai și dă colțu’ din cauza asta?, răspunsul e ceva mai complicat. În loc de răspuns, vă adresez, deloc retoric, o altă întrebare: ați calculat vreodată, măcar din plictis, cîți dintre cunoscuții sau prietenii dv., oameni cu studii, ingineri, profesori, doctori, sunt loviți de alcoolism? Și că la aproape nici unul nu există vreo explicație? Înainte de a se fi tratat pe sine, doctorul Socrates a tratat fotbalul: cu dragoste, respect și devotament.
