Fosilele unui dinozaur care trăia în urmă cu 110 milioane de ani au fost găsite în zona nisipurilor petrolifere din Canada, descoperirea constituind o surpriză pentru specialiști deoarece regiunea era în acea epocă acoperită de o mare.
Descoperirea – fosila unui anchilozaur, un dinozaur erbivor cu membre puternice, acoperit de o armură osoasă – a fost făcută de un muncitor de la o companie petrolieră.
„Nu am mai găsit niciodată până acum un dinozaur în această zonă”, a spus Donald Henderson, curator la Royal Tyrrell Museum din Alberta. „Regiunea era acoperită atunci de o mare, iar majoritatea fosilelor descoperite aici au fost nevertebrate”, a mai spus acesta.
Anchilozaurul descoperit avea o lungime de circa 5 metri și o lățime de 2 metri.
„Este uimitor că s-a conservat în atât de bune condiții”, a mai spus Henderson, precizând că fosila era tridimensională și nu aplatizată de sedimentele grele depuse deasupra.
„Acesta este cel mai vechi schelet atât de complex de dinozaur pe care l-am descoperit în această provincie”, a mai spus acesta.
Anterior, cea mai mare fosilă descoperită în nordul provinciei Alberta a fost cea a unei reptile uriașe numite ihtiozaur, găsită în urmă cu 10 ani lângă Fort McMurray.