Handbal feminin

Un danez, favorit să preia România



Heine Ernest Jensen a purtat deja primele discuții cu oficialii de la București
Heine Ernest Jensen a purtat deja primele discuții cu oficialii de la București

Danezul Jakob Vestergaard nu va antrena Romania, ci Germania. Fostul tehnician al Oltchimului a fost numit selecționer al Germaniei și va renunța la funcția de director tehnic al clubului CSM București.
Deși s-a vehiculat că ar fi principalul favorit la națională României după plecarea lui Tadici, antrenorul danez nu a primit nicio ofertă din partea Federației.
Vestergaard îi va lua locul pe banca Germaniei unui alt danez, Heine Ernest Jensen, care are șanse mari să ajungă în România.
Heine Ernest Jensen a purtat deja primele discuții cu președintele federației, Alexandru Dedu.
În vârstă de 38 ani, Jensen a fost selecționerul Germaniei începând cu 2011.
În 2012 și 2013, la Campionatele Europene și Mondiale, Jensen a clasat Germania pe același loc, șapte.
Anul trecut, Germania a terminat Campionatul European pe locul 10, în timp ce România s-a clasat pe locul 9. A fost și momentul în care danezul a încheiat colaborarea cu Federația Germană.
„Chiar dacă am avut o discuție cu domnul Dedu, vreau ca aceasta să rămână între mine si el, nu cred că ar trebui să spunem altcuiva. Pot să spun că echipa României este o echipă foarte bună și sunt sigur că are un viitor strălucit”, a declarat Jensen.



Recomandări