Un cunoscut profesor din orașul Gura Humorului a murit marți seară la Spitalul Județean Suceava, unde era internat de aproximativ o săptămână, după ce a fost găsit căzut în curtea școlii la care a profesat în ultimii ani.
După 43 de ani petrecuți la catedră, profesorul de franceză Mihai George Tăutu, în vârstă de 64 de ani, intenționa să se pensioneze începând cu 1 septembrie a.c..
Îi mai trebuia un document de la școala la care a predat în ultimii ani ( Școala Gimnazială „Petru Comărnescu” din Gura Humorului), astfel că, săptămâna trecută, pe 28 iulie, s-a dus până la unitatea de învățământ.
După ce a ieșit din clădirea școlii, în jurul orei 13.30, profesorul a fost găsit căzut în curtea unității de învățământ, fiind preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor, un prim diagnostic fiind de traumatism cranio-cerebral, comoție cerebrală, cu sindromul hipertensiunii intra-craniene.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, acum câteva zile profesorul Tăutu a decedat în Spitalul Județean.
” A fost un cadru didactic de excepție, cu o foarte bună pregătire profesională de specialitate și metodică. A fost un model pentru cadrele didactice tinere pe care le-a sprijinit în formarea lor. Era la curent cu toate noutățile și legislația din domeniul educației. A insuflat elevilor dorința de a învăța, de a colabora și a se respecta reciproc. A fost apreciat de colegi, de elevi și părinți”, ne-a transmis câteva rânduri directoarea Școlii „Petru Comărnescu”, Argentina Smiganoschi.
Distins de statul francez cu Ordinul Cavaler „Palmes Academiques”
Profesorul Mihai George Tăutu avea o vechime în învățământ de 43 de ani. În 2010, dascălul a fost distins de statul francez cu Ordinul Cavalerul „Palmes Academiques”, Legiunea Violetă, pentru servicii aduse limbii franceze.
O viață dedicată catedrei
Un cunoscut profesor din Gura Humorului a murit la spital, după ce a fost găsit căzut în curtea școlii
