De sezon

Un copil și un adult peste 65 de ani din Rădăuți, primele cazuri de gripă din acest sezon rece



Primele două cazuri de gripă din acest sezon rece au fost diagnosticate clinic săptămâna trecută în zona Rădăuți. În evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava cele două cazuri au fost înregistrate de medici de familie. Cei care au fost diagnosticați clinic cu gripă sunt un copil la grupa de vârstă 5-14 ani și un adult peste 65 de ani. Boala nu a fost confirmată prin examene de laborator.
Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ne-a declarat că cei doi pacienți au avut forme de boală fără complicații, care nu au necesitat internare.
Medicul a subliniat că de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent în județ au fost vaccinate antigripal 5.830 de persoane – bătrâni, bolnavi cronici, copii și bătrâni instituționalizați, femei însărcinate și personal medical. Județului Suceava i-au fost repartizate în prima tranșă 7.800 de doze de vaccin antigripal, care au fost distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea persoanelor la risc, iar o a doua tranșă de vaccin, ce a însumat 1.000 de doze, a fost distribuită unităților sanitare pentru vaccinarea personalului medical.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost raportate la DSP 2.349 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care cele mai multe, 737, s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani, precum și 500 de cazuri de pneumopatii acute, cea mai afectată grupă de vârstă fiind 15-49 de ani, cu 115 cazuri și grupa de vârstă 5-14 ani, cu 102 cazuri de îmbolnăvire.
Inhalarea unei singure picături de secreții respiratorii de la un bolnav cu gripă poate determina îmbolnăvirea
Din numărul total de cazuri de viroze respiratorii, 1.350 au fost raportate în zona Sucevei, iar alte 425 de cazuri în zona Rădăuți, numărul persoanelor internate în spital cu această afecțiune fiind 61.
Cele mai multe cazuri de pneumopatii acute s-au înregistrat tot în zona Sucevei, unde au fost raportate 90 de astfel de cazuri.
Responsabilii cu sănătatea publică informează că gripa sezonieră este o boală virală contagioasă, care este transmisibilă aerian, prin secreții respiratorii transmise prin strănut direct în nasul, ochii sau gura unei alte persoane, sau prin inhalarea aerosolilor care se formează de la persoanele bolnave, care tușesc sau strănută într-o anumită arie. Gripa se transmite și prin contact direct, mână –ochi, mână-nas, mână-gură sau de pe suprafețele contaminate cu secreții. Inhalarea unei singure picături de secreții respiratorii poate fi suficientă pentru a determina îmbolnăvirea.
Pentru a preveni contractarea virusului gripal, este indicată spălarea pe mâini, cu apă și săpun, evitarea contactului apropiat cu persoanele răcite și vaccinarea antigripală. Principalele simptome ale gripei sunt: prezența febrei, durerile de cap, durerile generale, oboseală, slăbiciune musculară, senzație de epuizare, nas înfundat, dureri de gât, tuse, jenă în piept etc.
Tratamentul trebuie început cât mai rapid și constă în administrarea de medicamente antivirale, doar la recomandarea medicului.
Orice persoană se poate îmbolnăvi, însă anumite grupe numite ”de risc” pot suferi complicații serioase sau pot muri ca urmare a infectării cu gripă. Grupurile cele mai expuse riscului de îmbolnăvire cu virusul gripal includ femeile gravide, persoanele instituționalizate sau din colectivități, vârstnicii peste 65 de ani și persoanele care suferă de boli cronice. Persoanele care lucrează în domeniul medico-sanitar sunt, de asemenea, foarte expuse riscului îmbolnăvirii și pot reprezenta o sursă de transmitere a virusului gripal.



Recomandări