Pe DN 2, la Pătrăuți

Un copil de 14 ani, accidentat mortal în timp ce încerca să salveze un porumbel dintre mașini

Pasiunea pentru porumbei i-a adus moartea
Pasiunea pentru porumbei i-a adus moartea

Un copil în vârstă de 14 ani a fost accidentat mortal ieri dimineață, pe DN 2, în afara localității Pătrăuți, în timp ce încerca să salveze un porumbel dintre mașini.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 8:40, minorul fiind lovit de un microbuz care făcea curse regulate Solonețu Nou – Suceava, condus de Rudolf Balaș, în vârstă de 40 de ani, din Cacica. Acesta le-a spus polițiștilor că adolescentul i-a apărut brusc în față și nu a mai putut evita impactul cu acesta.
De altfel, în urma cercetărilor polițiștilor de la Circulație s-a stabilit că vina aparține victimei, care s-a angajat în traversarea străzii, în fugă și prin loc nepermis.
La câțiva metri de trupul neînsuflețit al minorului, Mihai Lelciuc, zăcea și porumbelul mort, pe care minorul încercase să-l salveze. De altfel, minorul creștea acasă mai mulți porumbei, iar pasiunea sa a fost cea care i-a adus moartea, după ce a țâșnit printre mașini să salveze pasărea.
Mama adolescentului a fost adusă de polițiști la fața locului pentru identificarea cadavrului, iar după ce femeia și-a văzut fiul fără suflare într-un sac de plastic a avut un șoc și a leșinat.
Polițiștii au stropit-o cu apă și au chemat la fața locului o ambulanță, după ce femeia le-a spus că are probleme cardiace.
Vecinii s-au oferit să-i sară în ajutor, întrucât femeia crește singură mai mulți copii, după ce a rămas văduvă, iar veniturile familiei sunt foarte mici.
„Eu am copii în străinătate și mi-au spus: «Du-te, mami, dă-le niște bani să ia un sicriu măcar. Săracii, copii fără tată, dar harnici, cuminți»”, plânge o vecină, Ileana Pascar.

Minorul decedat în accident
Minorul decedat în accident
Mama victimei a avut nevoie de îngrijiri medicale
Mama victimei a avut nevoie de îngrijiri medicale
Porumbelul mort

Recomandări