Neatenție

Un copil a ajuns cu arsuri la spital, după ce o oală cu apă fierbinte s-a prăvălit peste el



Suferință pentru un copil de doar un an din comuna Mănăstirea Humorului, care a ajuns la spital cu arsuri provocare de apa fierbinte dintr-o oală care s-a prăvălit peste el. Accidentul casnic a avut loc joi dimineață, în jurul orei 10.00, când copilul se afla acasă cu mama lui, la Mănăstirea Humorului. Copilul s-a trezit, iar mama lui se afla în bucătărie, unde avea pe aragaz o oală cu apă, pentru a-i face de mâncare copilului. Într-un moment de neatenție, când mama se afla la chiuveta din bucătărie, copilul s-a apropiat de aragaz și a tras oala de apă fierbinte peste el. Un echipaj al ambulanței l-a preluat pe micuț și l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat cu arsuri de gradul II cu lichid fierbinte pe hemifaces stânga, treimea inferioară hemitorace stânga, treimea inferioară a gâtului și treimea superioară a brațului stâng. Copilul a rămas internat împreună cu mama sa în spital, pentru tratament de specialitate.



Recomandări

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea a înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat
Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet