Un controversat preot din județul Iași a pus bazele primului sindicat al clericilor din România, intitulat „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, despre care acesta spune că ar avea deja 200 de membri.
Fondatorul sindicatului, preotul Petrică Florea, și-a pierdut parohia în primăvara anului trecut, după ce a proiectat în biserica din Costești un film în care un consilier local PNL, în vârstă de 74 de ani, era surprins în ipostaze compromițătoare, alături de o tânără de 17 ani.
Într-un comunicat remis presei, Petrică Florea susține că sindicatul preoțesc își va apăra membrii de eventualele „abuzuri” săvârșite de superiorii ierarhici sau de autorități și va milita împotriva transformării bisericilor și mănăstirilor din România în „societăți comerciale”.





