Aeroportul Dealu Floreni, de lângă Vatra Dornei, a fost preluat pentru reabilitare și punere în funcțiune de o firmă din Vatra Dornei, înființată în vara anului trecut, și de Asociația Piloților și Proprietarilor de Aeronave Ultraușoare Motorizate din România, reprezentată de unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri ai momentului, conform presei, Gyorgy Laszlo Kiss, născut la Cluj și stabilit în București.
Contractul de asociere în participațiune pentru exploatarea aeroportului a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 13 februarie. Conform acestuia, firma Faraoane SRL din Vatra Dornei, reprezentată de Marian Borgovan, va avea 60 la sută din profit/pierderi, Asociația Piloților 30 la sută și Primăria Dorna Candreni, ca asociat principal, 10 la sută.
Aeroportul Floreni a trecut din proprietatea și administrarea Ministerului Apărării Naționale în cea a CL Dorna Candreni, în baza unei hotărâri de guvern, în mai 2005. Primăria a preluat 102.552 metri pătrați teren, inclusiv construcțiile, cu o valoare contabilă de 13,577 miliarde de lei vechi. Construcțiile înseamnă două pavilioane din cărămidă, cu fundație de beton și pista de aterizare betonată, cu suprafață de 21.494,64 mp. Imobilul este împrejmuit, este dotat cu o rețea de canalizare cu o lungime de 150 metri, există drumuri și alei betonate cu o suprafață de 21.496 mp și platforme betonate asfaltate cu o suprafață de 2.229 mp. Activul predat era liber de orice sarcini și obligații.
În 2007, Consiliul Local din Dorna Candreni a scos aeroportul la închiriere. La licitație s-au înscris cinci firme, trei nu au avut dosare complete, așa că licitația s-a anulat pentru că numărul minim de participanți acceptat era trei. La a doua licitație, CL a declarat câștigătoare oferta firmei BORGOMAR SRL Coșna, dar o altă firmă participantă la licitație a contestat și licitația a fost anulată.
De administrarea afacerii se ocupă exclusiv Gyorgy Laszlo Kiss
În 2009, Primăria Dorna Candrenilor recurge la asocierea în participațiune cu Faraoane și Asociația Piloților și încheie un contract pe 39 de ani, începând cu data de 2 martie 2009. Aeroportul trece, conform art. V.11 din contract, „în administrarea exclusiv” a Asociației Piloților, care se obligă să asigure, împreună cu Faraoane, personal calificat, resurse materiale pentru repunerea în funcțiune și modernizarea aerodromului, aeronave și echipamente de deservire. Aerodromul trebuie să intre în funcțiune la maxim doi ani de la semnarea contractului, iar în 45 de zile asociatul principal, Primăria Dorna Candrenilor, trebuie să predea obiectivul celor doi asociați secundari. Tot în contract este precizat că asocierea celor trei nu are personalitate juridică și că asociații „au dreptul de a li se da cont de lucrurile ce le-au pus în participațiune având asupra celorlalți asociați un drept de creanță pentru aceste lucruri ca aport în asociația în participațiune”.
Dacă despre asociatul secundar 1 al Primăriei Dorna Candrenilor nu se cunosc prea multe lucruri, având în vedere că firma Faraoane SRL este recent înființată, reprezentantul asociatului secundar 2 este, conform colegilor de la „Adevărul” și de la alte publicații locale, un om de afaceri controversat. Astfel, Kiss Laszlo Gyorgy ar fi specialist în înființare de firme off-shore și ar fi implicat atât în preluarea de firme falimentare, cât și în acțiuni de recuperare sau valorificare de creanțe.
Kiss Laszlo Gyorgy – omul din România al unor firme înregistrate în paradisuri fiscale
Toate aceste operațiuni sunt făcute prin intermediul unor firme înregistrate în paradisuri fiscale reprezentate oficial fie de el, fie de membri ai grupului său. Afacerile acestui grup sunt consiliate de specialiști în drept și fiscalitate, care cunosc destul de bine și exploatează profitabil breșele fiscalității românești.
Un caz concret prezentat în cotidianul Adevărul: Kiss reprezintă în România societatea Narfalk Investments Limited, un off-shore dublu protejat, având sediul în Nicosia – Cipru și acționarul principal în Delaware – SUA. Firma are ca acționari off-shore-ul Baltik Swiss Capital Ltd (99,98%) și entitatea D.G.G. Nominees Limited (0,02%). Reprezentantul acționarului majoritar, dar și directorul nominal al firmei cipriote este neo-zeelandezul Ian Taylor, care l-a împuternicit cu toate drepturile de reprezentare pentru firma Narfalk pe Kiss Laszlo Gyorgy. Deși nu este înregistrată fiscal în România, Narfalk acționează ca o societate autohtonă și prestează servicii aducătoare de profit. Plătește taxa de timbru, emite facturi și ordine de plată, cesionează facturi purtătoare de TVA și virează sumele într-un cont bancar, se prezintă chiar în fața instanțelor de judecată românești și câștigă procese.
„Activitatea mea este perfect legală”
De altfel, Kiss Laszlo Gyorgy ne-a declarat, ieri, că activitățile de tipul celei descrise „sunt perfect legale” și „firești când piața este atât de instabilă”. „Noi cu asta ne ocupăm, cumpărăm firme falimentare, încercăm să le facem profitabile și apoi încercăm să le vindem. Uneori reușim, alteori nu”, ne-a spus Kiss Laszlo Gyorgy.
De asemenea, acesta ne-a precizat că la aerodromul de la Floreni – Vatra Dornei cel care va investi banii în aeroport va fi celălalt asociat secundar, care „are contract cu un fond de investiții de la care va lua acești bani” și că aeroportul nu va fi vândut nici după ce va deveni profitabil.
„Aerodromul va fi întotdeauna al comunității, nu se poate vinde. Noi vom investi în prima etapă 1,2 milioane de euro pentru a-l face să primească avioane de 10-12 locuri; acum infrastructura acolo este aproape invizibilă, nu este funcțional. Per total, investiția va fi de 3 milioane de euro”, ne-a declarat Kiss Laszlo Gyorgy.
În domeniul aviației, acesta mai deține o afacere la Sirna-Tăriceni, unde a înființat un aerodrom pentru turism aerian și o școală de pilotaj.
La Floreni mai sunt asociați pilotul Nicolae Georges Craioveanu și publicistul Cezar Adonis Mihalache
În Asociația Piloților, care a preluat aerodromul de la Floreni, Kiss Laszlo Gyorgy mai este asociat cu instructorul și antrenorul de aviație Nicolae Georges Craioveanu și cu publicistul Cezar Adonis Mihalache, redactor-șef al săptămânalului social-politic “Națiunea”. Întrebat despre motivația acestei asocieri, pilotul Georges Craioveanu ne-a răspuns că „ceea ce a făcut domnul Kiss pentru aviația românească nu a făcut nimeni până acum, cu aerodromul de la Sirna-Tăriceni; avem zboruri pentru tineret, brevetare, am deschis noi zone de zbor”.
„Pe mine mă interesează doar această parte pozitivă, ce a făcut pentru aviație. La celelalte probleme răspunde doar el, dar eu nu cred că sunt reale”, a mai spus pilotul.
Dacă prin asocierea din 13 februarie Primăria Dorna Candrenilor a reușit să pună pe picioare o afacere de milioane de euro din care să aibă de câștigat atât investitorii, cât și comunitatea locală și turiștii, se va vedea până la sfârșitul acestui an, când ar trebui ca la Floreni să aterizeze primele avioane.





