Grijă

Un consilier județean PSD solicită majorarea indemnizațiilor de ședință, Flutur răspunde că așteaptă bugetul

Gheorghe Monoranu, consilier județean PSD
Gheorghe Monoranu, consilier județean PSD

Consilierul județean PSD Dumitru Monoranu i-a solicitat, ieri, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, să aibă în vedere majorarea indemnizației de ședință pentru membrii deliberativului județean, care la acest moment este de 1.044 de lei brut, adică 732 de lei net. În ședința extraordinară de ieri, Flutur a răspuns doar că așteaptă să vadă ce buget va avea instituția în acest an, însă ulterior a dat de înțeles că prioritățile de finanțare sunt investițiile, nu indemnizațiile consilierilor.
Indemnizația de ședință a fost prilej de dispută chiar în interiorul grupului consilierilor PSD din Consiliul Județean, deoarece propunerea de a nu se majora cuantumul acesteia a venit exact din rândul lor, de la Dan Ioan Cușnir. La ședința CJ din iulie 2017, Cușnir a spus că indemnizația unui consilier județean este de 993 de lei brut, adică 700 de lei net. ”Avem o ședință de maximum două ore pe lună, ceea ce înseamnă cam 100 de euro pe oră. Un calcul simplu arată că dacă ar fi să primim un salariu, acesta ar trebui să fie de aproximativ 12.000 de euro pe lună. Poate pare puțin 700 de lei indemnizație, dar să nu uităm că sunt oameni care muncesc o lună pentru 1.400 de lei”, a argumentat consilierul Cușnir.
Președintele Flutur a fost imediat de acord, astfel că indemnizația a rămas la fel.
Consilierii pot primi pentru activitatea lor în deliberativ un cuantum de până la 1/10 din indemnizația președintelui CJ. La Suceava, se acordă 8%, însă o parte dintre consilieri vor maximum, adică 10%. Indemnizația președintelui CJ a fost, până la 1 ianuarie 2018, de 16.000 de lei brut/circa 11.000 de lei net, iar de la începutul acestui an, cu includerea contribuțiilor, este de 21.375 de lei brut, respectiv 12.001 lei net.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Administratorul public al Sucevei, Irina Vasilciuc, este noul președinte al Consiliului de Administrație de la TPL

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean