Unul dintre cei mai cunoscuți colecționari suceveni, medicul stomatolog Ioan Costea, s-a despărțit de monezile și de o parte dintre decorațiile pe care le strânge de o viață. Motivul, spune medicul, este că a avut nevoie de bani pentru a-și finaliza casa în care s-a mutat de Crăciun. Pasiunea de colecționar s-a dezvoltat din copilărie și a început cu decorațiile bunicilor.
„Provin dintr-o familie de multe generații de preoți, eu și fratele meu am fost prima generație care a rupt tradiția. În familia noastră cel puțin unul dintre băieți trebuia să fie preot, iar fetele se căsătoreau cu preoți. Toți au fost pasionați de istorie, bunicii mei au fost pe front și au fost decorați. Primele decorații de la ei sunt, din 1877 și 1913”, a povestit doctorul.
În familie există și o pafta turcească de la 1727, care se transmite din generație în generație. Norocoasa care o deține este o mătușă a medicului. Ioan Costea spune că, pe când avea 12-13 ani, a rugat-o să i-o dea lui. „Mi-a cerut bani pentru ea, nu foarte mult, dar nu-i aveam. Mătușa mea m-a învățat ce înseamnă să pui un ban deoparte. Din 1955-1956 sunt pe urmele acelei paftale, dar n-am reușit niciodată să o obțin. Poate de acum încolo”, spune Ioan Costea.
„Tata m-a sfătuit să mă feresc de aur”
Prima achiziție adevărată a fost o monedă cu chipul regelui, în circulație în perioada copilăriei sale. Apoi a colecționat tot ce a însemnat monedă românească obișnuită și din argint, bătută de la 1867 până acum.
„Tata m-a sfătuit să mă feresc de aur, că nu aduce decât dușmănie și distruge o colecție. Mai târziu am văzut și că în orașul meu foarte mulți evrei care aveau ’cocoșei’ au făcut pușcărie pentru asta”, explică medicul de ce n-a căutat să achiziționeze și monezi de aur, mult mai valoroase.
Printre cele câteva sute de piese pe care le-a strâns de-a lungul anilor, cele mai valoroase au fost o monedă de 1 leu și una de doi lei, din aluminiu, din 1952. Pe piața de profil sunt cotate la 500-600 de euro în pereche. Valoarea este dată de faptul că sunt extrem de rare, deoarece provin dintr-o ediție limitată, bătută cu două zile înainte de stabilizarea monetară.
Deși s-a atașat de bănuții din colecție, dr. Costea s-a despărțit de ei în anul 2002, după ce s-a hotărât să-și facă o casă. I-a vândut cu 6.000 de euro unui proprietar de magazin de numismatică din București. Din această sumă și-a mobilat casa pe care a finalizat-o anul trecut și în care s-a mutat înainte de Crăciun.
A păstrat o parte din medalii, pe cele mai valoroase, pe care le are de la bunici, „Trecerea Dunării” din 1877, „Bărbăție și Credință” și o plachetă cu toartă cu Mihai Viteazul, despre care dr. Costea spune că nu a mai văzut alta în România. Circa 100 de medalii au ajuns tot la numismatul din București, iar celelalte plachete doctorul le-a dat „cu un preț simbolic” unui băiețel din Fălticeni, pasionat de antichități.
Familia Costea a moștenit imobile și terenuri de sute de mii de euro
Legăturile cu istoria ale doctorului Ioan Costea nu se opresc însă la monezi și medalii.
Cununat de o descendentă a familiei Isopescu din Suceava, Ioan Costea a devenit moștenitor testamentar al acesteia și după 1990 a moștenit mai multe imobile și terenuri care au aparținut cândva unor personalități ale istoriei și culturii din Bucovina.
Astfel, dr. Costea a moștenit casa în care a locuit profesorul Samuil Isopescu, din centrul orașului Suceava – fosta Casă a Sindicatelor, un imobil care a aparținut teologului bucovinean Simion Reli – în Cernăuți, un teren în centrul Sucevei, chiar pe strada Samuil Isopescu, circa 6 hectare de teren la Moara, etc.
Dacă ucrainenii i-au recunoscut fără probleme dreptul de proprietate asupra casei Reli, în România, procesul pentru Casa Isopescu a ajuns la CEDO, după ce o instanță i-a dat dreptate doctorului și celelalte au dat câștig de cauză Uniunii Sindicatelor Libere. Procesul a început din 1998 și nu s-a încheiat nici acum. Pentru Casa Reli a solicitat statului despăgubiri, însă dosarul său, la fel ca alte sute din Suceava, se „analizează” dinainte de 2004.
Parcela de pe strada Samoil Isopescu a dat-o la schimb cu o casă veche, pe care a renovat-o și a amenajat-o și în care s-a și mutat, după o viață trăită la bloc. Terenul de la Moara nu l-a obținut faptic nici acum, în ciuda documentelor de proprietate, pentru că o parte din ceea ce este în proprietatea sa a fost dat de administrația locală din Moara și altora, iar cei care au greșit nu au reglementat situația.
Doctorul Costea se consideră un om norocos, dar precizează că tot ceea ce a obținut s-a făcut cu multă muncă și perseverență, cu atât mai mult cu cât, nu de puține ori, bețe în roate i-au pus tocmai reprezentanți ai instituțiilor statului.
