Un bătrîn de 84 de ani își donează casa unei familii rămase fără locuință în urma inundațiilor



O familie a cărei locuință a fost distrusă de inundațiile din această vară ar putea avea din nou un acoperiș deasupra capului, după ce un bătrîn din județul Suceava a anunțat că își oferă casa în acest scop. Anunțul a fost făcut de prefectul de Suceava, Orest Onofrei, care a precizat că „pe lîngă foarte multă lume care vine la Prefectură și cere orice, lucruri imposibile sau fără drept”, recent, un bătrîn în vîrstă de 84 de ani, dintr-o comună suceveană, a trimis o scrisoare în care anunță intenția de a-și dona casa unei familii de tineri căsătoriți care au rămas fără locuință în urma calamităților din ultimele luni. Onofrei a spus că nu face public numele bătrînului, însă cei interesați de această ofertă pot depune cererile la Prefectura Suceava. Prefectul a mai afirmat că toate aceste cereri vor fi analizate de comisia socială din cadrul Prefecturii Suceava, astfel încît în locuința bătrînului să se mute o familie care are cu adevărat nevoie de o casă. „Sînt un om în vîrstă, de 84 de ani fără copii, și am o gospodărie, compusă din casă, grajduri, bucătărie, grădină și teren arabil în extravilan de 1,34 hectare. Locuiesc singur, nu am pe nimeni, și aș dori să ofer această gospodărie unei familii de tineri căsătoriți care au greutăți sau au fost sinistrați”, a scris bătrînul în scrisoarea trimisă Prefecturii Suceava. „Cred că e unul din gesturile care fac parte, spunem noi, din spiritul bucovinean. Prin serviciul nostru o să găsim într-adevăr acea familie care să aibă nevoie de ajutor. E un gest onorabil și dorim să-l rezolvăm în acest spirit”, a precizat Onofrei.