Distrugere

Un bătrân a rămas fără gard după „vizita” a trei tineri

Un bătrân în vârstă de 75 de ani din satul Bălinești, comuna Grămești, care locuiește de ani de zile singur într-o casă de la marginea satului, nu mai are gard la gospodărie de mai bine de trei săptămâni, după ce trei tineri care se întorceau de la discotecă i l-au dărâmat în bătaie de joc.
Bunul omului a fost distrus în noaptea de 21 martie, când în sat s-a organizat discotecă.
Bătrânul se plânge că nu are cum să-și repare gardul cu pensia de 300 de lei pe care o are și așteaptă ca autorii să i-l repare.
„Erau trei băieți, veneau de la discoteca din sat. Au profitat de faptul că sunt om în vârstă și nu este bec în fața casei mele, și au început să tragă de gard până l-au pus la pământ pe vreo 7 metri. Când m-am trezit din somn am auzit un zgomot de parcă ardea ceva, nu știam ce este. Când am ieșit afară au fugit, batjocorindu-mă. Erau toți băuți tare, nu știu ce au avut cu gardul unui om bătrân care nu le-a făcut vreodată vreun rău”, a povestit Savel Antonesei.
Oamenii legii de la Poliția comunei Grămești ne-au confirmat faptul că incidentul s-a petrecut așa cum povestește bătrânul, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Suspecții sunt trei tineri dintr-o comună vecină, care au fost în noaptea respectivă la discoteca din Bălinești.
Polițiștii au mai precizat că păgubitul ar pretinde o despăgubire de 3.000 de lei pentru refacerea gardului.

Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii