Impact fatal

Un bărbat și-a găsit sfârșitul după ce a fost lovit de arborele pe care îl tăia

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Vama, și-a găsit sfârșitul după ce crengile arborelui pe care îl tăia l-au lovit în timp ce se prăbușea la pământ. Polițiștii fac cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Accidentul mortal s-a petrecut marți după-amiază, fiind anunțat printr-un apel la 112 de către un cioban care păștea oile în preajmă. Bărbatul le-a povestit polițiștilor Secției Vama, ajunși la fața locului, că văzuse victima în cursul dimineții, în timp ce pleca în pădure spre locul numit Sălătruc, pentru a tăia doi arbori. Martorul se afla cu oile în apropiere, când la un moment dat a auzit un arbore căzând. Deplasându-se spre locul respectiv, el l-a văzut pe bărbatul de 30 de ani căzut, acesta spunând că fusese lovit de o ramură a copacului în zona spatelui. Ciobanul a sunat la 112 și în timp ce îl transporta cu mașina pe rănit spre locul de întâlnire cu ambulanța a văzut cum bărbatul și-a pierdut cunoștința. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde și-a dat ultima suflare.
La o primă examinare a cadavrului, au fost identificate trei leziuni, dispuse pe partea dorsală a corpului. Cadavrul a fost depus la morga spitalului din Câmpulung Moldovenesc, urmând a fi efectuată necropsia care va stabili cauza exactă a morții. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandări

Șofatul fără permis i-a netezit drumul spre pușcărie unui bărbat condamnat și pentru nerespectarea regimului armelor

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni