Final tragic

Un bărbat implicat într-un accident violent a murit după mai bine de două săptămâni de spitalizare

Accidentul în care a fost implicat bărbatul
Accidentul în care a fost implicat bărbatul

Un accident petrecut pe 20 octombrie la Gălănești, în care au fost implicate trei mașini, iar cinci oameni au ajuns la spital, s-a încheiat tragic, unul dintre șoferi, un bărbat în vârstă de 63 de ani, murind acum două zile la Spitalul Județean Suceava. La autopsie urmează a se stabili legătura de cauzalitate cu accidentul, bărbatul suferind în timp ce era internat un accident cerebral.
Accidentul s-a petrecut duminică, 20 octombrie, puțin după ora 16.00, pe drumul care leagă municipiul Rădăuți de Vicovu de Sus, la intrare în localitatea Gălănești.
Din cercetările preliminare ale poliției a rezultat că Sandu Ilie, în vârstă de 63 de ani, din Bilca (bărbatul care a decedat), în timp ce conducea un autoturism pe DN 2H, în afara comunei Gălănești, într-o curbă periculoasă la stânga, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 48 de ani, din orașul Siret. După acest prim impact frontal, una dintre mașini a lovit ușor un al treilea autoturism.
În urma impactului, au rezultat cinci răniți care au fost transportați cu ambulanțele la spitalul din Rădăuți, respectiv la Spitalul Județean Suceava. Cel mai mult au avut de suferit cei din mașina care a pătruns pe contrasens, toți din Bilca. Din păcate, bărbatul în vârstă de 63 de ani care s-a aflat la volan nu a mai ieșit pe picioarele sale din spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună