Un bărbat din Plopeni și-a bătut sora și două vecine



Un bărbat de 44 de ani din satul Plopeni, comuna Salcea, și-a bătut sora și două vecine. Fapta a avut loc miercuri seara în localitatea de domiciliu. Individul, Ionică C., de 44 de ani, și-a agresat fizic sora, Maricica A., de 43 de ani, intrând apoi fără drept în curțile vecinelor sale, Mariana P., de 37 de ani și Lidia P., de 54 de ani, pe care le-a lovit și le-a amenințat.
La venirea polițiștilor individul s-a manifestat în continuare agresiv, motiv pentru care aceștia l-au imobilizat și l-au transportat la Spitalul Județean Suceava, unde s-a luat măsura internării acestuia la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni.
Pe numele acestuia, polițiștii au deschis un dosar ce cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri”, „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „loviri sau alte violențe”, „violare de domiciliu” și „amenințare”.