Grămești

Un bărbat a murit la volanul mașinii pe care o conducea

Bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat în jurul orei 16.40

Un bărbat a murit vineri după-amiază la volanul mașinii pe care o conducea, pe un drum din comuna Grămești. În timp ce se afla la volanul unui autoturism Hyundai și circula pe un drum județean din localitatea Grămești, unui bărbat de 72 de ani i s-a făcut rău. În acel moment el nu a mai putut controla autoturismul, care a părăsit șoseaua și s-a oprit în șanțul de la marginea drumului.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 15.10, în momentul în care șoferul se afla singur în autoturism și circula prin localitatea Grămești. La un moment dat se pare că acestuia i s-a făcut rău, moment în care nu a mai putut controla autoturismul, care a ajuns în șanț. Primii martori care au ajuns la autoturism au constatat că bărbatul de la volan se afla în stare de inconștiență și au sunat la 112. La fața locului a ajuns modulul SMURD de la Garda de Intervenție Siret, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, care au intervenit pentru extragerea victimei din autoturism și acordarea primului ajutor. Din păcate, bărbatul în vârstă de 72 de ani nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat în jurul orei 16.40.
Urmează a fi efectuată necropsia, care va stabili cu exactitate cauza morții.
Polițiștii cercetează în continuare cazul în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Un bărbat a murit la volanul mașinii pe care o conducea
Un bărbat a murit la volanul mașinii pe care o conducea
Bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat în jurul orei 16.40
Bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat în jurul orei 16.40

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini