Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste el

Copac doborât (foto generic)
Copac doborât (foto generic)

Un bărbat care lucra la o societate care exploata masă lemnoasă pe raza Ocolului Silvic Broșteni a murit în dimineața zilei de miercuri, 11 septembrie.
Potrivit datelor din anchetă, bărbatul a fasonat un molid, iar apoi, în timpul manevrării a fost lovit de buștean. La fața locului a fost chemat un echipaj medical, care a început manevrele de resuscitare, dar acestea s-au dovedit inutile.
Polițiștii au stabilit că bărbatul era angajat legal, iar exploatarea de pădure era autorizată. Chiar și așa, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ”uciderea din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ”nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
În paralel, a fost informat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care a demarat propria anchetă în cazul acestei tragedii.

Recomandări

Fundația „Sânge pentru România” a demarat o campanie umanitară pentru un bărbat care suferă de fibromialgie